23:08 • ACTUALITATE
Minel Prina, condamnat la închisoare alături de Darius Vâlcov
Fostul primar al Slatinei, Minel Prina a fost dat în urmărire generală de Poliția română după ce a fost condamnat definitiv la închisoare și nu a fost găsit de autorități pentru a fi dus la penitenciar, potrivit paginii oficiale a instituției.
Vizat de dosarul lui Darius Vâlcov a fost și Minel Prina, care a fost condamnat definitiv marţi de un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă în dosarul ”Tablourilor”, numit astfel după ce procurorii au găsit peste 100 de opere de artă achiziţionate de Vâlcov prin interpuşi, unele dintre fiind ascunse în pereţii falşi ai unor imobile aparţinând fostului ministru.
Judecătorii s-au pronunțat și l-au condamnat pe Minel Prina la 4 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.
Minel Prina i-a succedat în funcția de primar al Slatinei chiar lui Darius Vâlcov.