Aproape 80% dintre procesatori sunt de acord să ieftinească laptele

Publicat: 03 mai 2023, 15:59, de Cristian Matache, în Business , ? cititori
Aproape 80% dintre procesatori sunt de acord să ieftinească laptele

18 dintre cei 23 de procesatori, respectiv 78%, participă la acordul voluntar temporar pentru reducerea prețului laptelui, aceștia inițiind deja renegocierea contractelor cu comercianții, potrivit datelor analizate de Consiliul Concurenței.

Este un pas important faptul că, încă din prima zi, au confirmat participarea la acord, alături de toate rețelele comerciale, 78% dintre procesatori și sunt convins că, în zilele următoare numărul acestora va crește”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Astfel, din informațiile colectate de Consiliul Concurenței din platforma Monitorul Prețurilor reiese faptul că în primele două zile de la intrarea in vigoare a acordului, în rafturile magazinelor există deja reduceri ale prețului laptelui românesc, atât pentru cel de 1,5% grăsime cât și pentru cel de 3,5%. Există situații în care reducerile sunt mai mici, deoarece nu s-au încheiat renegocierile contractelor între retaileri și procesatori.

Faptul că este un acord voluntar oferă mai multă flexibilitate pentru a ține cont de situația specifică a fiecărei companii, astfel încât retailerii și procesatorii să poată aplica și reduceri mai mari de 20%, așa cum am văzut că există în unele rețele pentru anumite mărci de lapte. Cred că în următoarele zile, vom vedea o reașezare a prețurilor, pe măsură ce se finalizează renegocierea contractelor, se epuizează stocurile existente. De asemenea, trebuie să ținem cont de faptul că în cazul în care un anumit sortiment de lapte era în promoție, deci avea prețul redus deja, nu i se va mai aplica o altă reducere”, a mai declarat președintele Consiliului Concurenței.

Acordul voluntar între retaileri și procesatori pentru reducerea prețului pentru laptele proaspăt de consum a fost convenit la întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă, reprezentanți ai fermierilor, ai procesatorilor din industria alimentară, ai Asociației Marilor Rețele Comerciale din România și ai Asociației Companiilor de Distribuție de Bunuri din România, pentru o perioadă de șase luni, începând cu data de 1 mai.

Astfel, reducerea de cel puțin 20% a prețului la raft se va aplica laptelui de proveniență românească care costă peste 7 lei/litru, fără să fie inclus în vreo promoție, și se va împărți între retaileri (minimum 10%) și procesatori (minimum 10%).

Consiliul Concurenței s-a implicat în acțiunile de implementare a acestui acord pentru a îndruma companiile interesate să participe astfel încât să nu riște încălcarea regulilor de concurență. Astfel, acordul trebuie să se desfășoare în parametrii stabiliți: negocierile să fie bilaterale între fiecare furnizor și fiecare retailer, aceștia având posibilitatea de a aplica discount-uri de cel puțin 10%.