Un polițist de penitenciar din ANP, testat pozitiv pentru coronavirus / Încă un caz a fost raportat la Penitenciarul Târgu Jiu

Publicat: 28 iul. 2020, 16:28, de Eva Mihai, în ACTUALITATE , ? cititori
Un polițist de penitenciar din ANP, testat pozitiv pentru coronavirus / Încă un caz a fost raportat la Penitenciarul Târgu Jiu

Un poliţist de penitenciare din aparatul central al Administrației Naționale a Penitenciarelor a fost diagnosticat cu coronavirus. De asemena, un alt polițist de penitenciare care lucrează în Târgu Jiu a fost depistat pozitiv la testul pentru SARS-CoV-2.

„Vă informăm că, astăzi, 28.07.2020, un poliţist de penitenciare din aparatul central al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Direcţia Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar, a fost confirmat pozitiv la testul efectuat pentru SARS-CoV-2. Pe durata exercitării atribuţiilor de serviciu, poliţistul a purtat, în permanenţă, echipamentul de protecţie. Precizăm că, raportat la cazurile comunicate în intervalul 23-24.07.2020, verificările au indicat o sursă distinctă de infectare. În continuare, la Penitenciarul Târgu Jiu, un polițist de penitenciare din cadrul sectorului administrativ a fost, de asemenea, confirmat pozitiv cu noul coronavirus. Acesta se afla la domiciliu din data de 16.07.2020. La nivelul unității, pe lângă măsurile de prevenţie şi intervenţie stabilite prin Planul de măsuri pentru sistemul penitenciar, după încetarea stării de urgenţă, şi detaliate pentru cazurile anterioare, se menţine monitorizarea medicală a persoanelor custodiate, până la acest moment nefiind identificată simptomatologie specifică. În ambele situații, se aplică recomandările Direcțiilor de Sănătate Publică competente.