Un ex-ministru al Sănătății, acum pensionar, are 4.000 de euro pe lunã
Fostul ministru al sãnãtãţii în Guvernul Ponta I, pensionarul Vasile Cepoi, care nu a mai profesat de circa 22 de ani, şi-a gãsit la 68 de ani un nou loc de muncã la Institutul Regional de Oncologie Iaşi. Pensionar şi proaspãt angajat, fostul demnitar încaseazã lunar aproape 4.000 de euro.
Cum a reuşit Vasile Cepoi sã se angajeze la Institutului Regional de Oncologie dupã ce s-a pensionat? Simplu! Cu ajutorul actualului manager al Institutului ieşean, Mirela Grosu, persoanã pe care Cepoi a susținut-o constant încã din 2011. In 2015, atunci când Grosu a fost demisã din funcţia de manager al Institutului, Cepoi a insistat la Ministerul Sănătății, în calitate de președinte al Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor, ca aceasta să rămână interimar. Lucru care s-a întâmplat!
Acum, pensionarul Cepoi și-a cerut transferul de la Spitalul CI Parhon – unde avea post rezervat de 22 de ani (!!!) – la Institutul condus de Mirela Grosu, iar aceasta din urmã a aprobat imediat transferul pe motiv cã „avem foarte mare nevoie de medici”, cu toate cã fostul ministru nu a mai profesat ca medic de peste douã decenii.
- Medic, birocrat de carierã
Norocul i-a surâs lui Vasile Cepoi la 10 ani dupã Revoluţie. Graţie politicii, el a avut noroc de tot felul de funcţii publice importante şi bine remunerate. Între 2001 și 2005 el a fost șeful Casei de Asigurări de Sănătate Iași. Ulterior, între iulie 2003 și februarie 2004 a fost numit secretar de stat în Ministerul Sănătății, apoi, între 2005 și 2008 a deţinut funcţia de președinte al Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate. Dupã plecarea de la CNAS, Vasile Cepoi a lucrat la Spitalul C.I. Parhon (director pentru dezvoltare și asigurarea calității medicale), iar din 2009 a fost numit şef al DSP. În 2012 el a părăsit postul respectiv (care însã i-a rămas rezervat !!!), fiind desemnat secretar de stat în Ministerul Sănătății. In mai acelaşi an, Cepoi a devenit ministru al Sănătății, dar a demisionat câteva luni mai târziu. Dar nu s-a întors sã`profeseze ca medic, ci s-a orientat cãtre Cancelaria ex-premierului Victor Ponta, unde a deţinut funcţia de consilier de stat pânã în iulie 2014, atunci când a fost numit președinte al Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor (devenită Autoritatea Națională de Management a Calității în Sănătate). În 2020, la 66 de ani, Vasile Cepoi a revenit pe postul rezervat de director DSP Iași, instituţie de unde s-a pensionat în octombrie 2022. Culmea, dupã ce s-a pensionat, Cepoi s-a întors la Spitalul C.I. Parhon din Iaşi, acolo unde a avut un post de medic de medicină internă rezervat cu dedicaşie încã din anul 2001.
- Pensie de birocrat + salariu de la stat = 4.000 euro/lună
Conform ultimei declarații de avere, depusă în iunie 2022, Vasile Cepoi, medicul care în perioada comunistã activa la un dispensar sãtesc nu este deloc un tip sãrac. Fostul birocrat are o agonisealã frumuşicã. Are douã case (Iaşi, Botoşani), un apartament (Botoşani), terenuri intravilane şi extravilane (inclusiv un hectar de pădure), un autoturism VW Tiguan din 2016 şi conturi de 31.444 de euro, respectiv 9.225 de lei. La capitolul venituri Vasile Cepoi a menţionat în declaraţia de avere cã în 2021 a obţinut venituri anuale de 130.861 de lei de la DSP Iaşi, 17.258 de lei de la Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar București (cursuri) și 67.200 de lei de la UMF (cursuri). Acum, fostul demnitar încaseazã lunar aproape 4.000 de euro. Din pensie 2.000 de euro şi 2.000 din salariu de medic la Institutul ieşean condus de pupila sa.