Cristina Neagu, vehementă după eliminarea din Liga Campionilor: „Este a doua mare hoţie pe care o trăiesc”
Căpitanul CSM Bucureşti şi al naţionalei, Cristina Neagu, a reacționat dur la adresa arbitrajului, după eliminarea din Liga Campionilor.
CSM Bucureşti a pierdut, duminică, returul cu Team Esbjerg, scor 31-33. În tur, româncele au pierdut cu 28-32.
”Pur şi simplu, când oamenii au ceva cu tine, îţi arată nevorbind. Am încercat să discut cu arbitrii, efectiv nu mă băgau în seamă. Nu te poţi lupta cu sistemul. Normal că suntem supărate şi dezamăgite, mai ales că am simţit că am fi putut s-o facem, dar e greu să joci şapte contra nouă pentru 60 de minute. În mod special în repriza a doua, când a fost furt pe faţă. Nu te poţi lupta cu sistemul, este a doua mare hoţie pe care o trăiesc după Campionatul European, împotriva Muntenegrului. Cred că suntem o echipă care merita să fie în Final Four. Cred că este o victorie nemeritată şi o calificare nemeritată a echipei din Danemrca, indiferent cât de bună este această echipă. E clar că lucrurile nu se întâmplă doar pe teren.
E clar să suntem prea mici. Să trăieşti pe teren propriu asemenea lucruri este de nedescris. Am fost atât de dezamăgită, pentru că alţii decid pentru munca ta. Noi suntem nişte pioni pe terenul ăsta de handbal, noi muncim, noi alergăm şi noi suntem puse la punct, e clar să nu ţine de noi, dar, efectiv, m-am săturat ca alţii să decidă pe munca mea. Dacă sunt slabă, ok, nu merit, nu merităm ca echipă să mergem undeva, dar nu să te fure pe faţă pe teren propriu. Şi, efectiv, să te simţi ca un rahat după meci, că dacă ai fi jucat 3 săptămâni ar fi fost acelaşi rezultat. Aşa mă simt acum! În a doua repriză ne-au tăiat pur şi simplu aripile!”, a declarat Neagu, după meci, la Digi Sport.
Arbitrii meciului disputat duminică au fost spaniolii Javier Alvarez Mata şi Yon Bustamante Lopez.