ALARMANT! Țările date ca exemplu pentru gestionarea pandemiei înregistrează acum o explozie a cazurilor
Mai multe țări care erau date drept exemplu pentru modul în care au gestionat pandemia de coronavirus înregistează acum o creștere a numărului de cazuri.
Directorul OMS a spus că pandemia de Covid-19 este „cea mai severă” urgență de sănătate publică cu care s-a confruntat vreodată Organizația Mondială a Sănătății, conform CNN.
În regiunea Asia-Pacific, unde sunt țările care au fost primele lovite de virus și primele care au reușit să țină situația sub control, au apărut cazuri noi și, în unele cazuri, creșteri aparent inexplicabile ale numărului de infectări. Guvernele care au fost lăudate în urmă cu câteva luni pentru reacția lor la pandemie par acum să aibă dificultăți.
Sunt date îngrijorătoare pentru țările care nu au depășit primul val al pandemiei și cu atât mai mult pentru cele în care numărul de cazuri a explodat, cum sunt Statele Unite și Brazilia. Mai grav este că mai rămân doar câteva săptămâni de vară în părți ale emisferei nordice, iar mulți epidemiologi se așteaptă ca virusul să capete noi puteri în timpul iernii.
Marți, China a raportat cel mai mare număr de cazuri de coronavirus la nivel local de la începutul lunii martie, pentru a doua zi consecutiv, majoritatea celor 64 de cazuri noi fiind înregistrate în Xinjiang. Hong Kong se confruntă, de asemenea, cu un nou focar major, cu peste o mie de cazuri noi în ultimele două săptămâni și cu șase zile consecutive în care au fost raportate peste 100 de cazuri. Noua creștere a apărut după ce orașul părea să fi scăpat aproape de tot de cornonavirus și a relaxat restricțiile.
Deși a raportat o ușoară scădere luni, Japonia a înregistrat în ultima vreme o creștere a cazurilor noi, aproape de nivelul de la începutul pandemiei. Au fost aproximativ 5.000 de cazuri noi săptămâna trecută, potrivit datelor Universității Johns Hopkins. Cel mai mare focar a fost în capitalei Tokyo, care a înregistrat 200 de cazuri noi timp de șase zile la rând, iar luni au fost 131 de cazuri. Este însă posibil ca aceste rezultate să se datoreze faptului că au fost făcute mai puține teste, din cauza unei minivacanțe.
Australia se confruntă, de asemenea, cu o creștere masivă a numărului de cazuri. Țara mai avea doar câteva cazuri în iunie, dar numărul de cazuri a explodat în iulie. Cea mai afectată zonă este sudul statului Victoria, care a anunțat luni încă 384 de cazuri.
Această explozie a numărului de cazuri a luat autoritățile prin surprindere. Iar cauza nu este cunoscută. Sunt mai multe ipoteze: fie că e vorba de o tulpină nouă, mai virulentă, fie că multe cazuri au rămas nedetectate, ducând astfel la infectarea tot mai multor oameni, fie că ar fi vorba de oameni veniți din străinătate care au adus virusul.
Săptămâna aceasta, autoritățile din Hong Kong au impus obligația portului măștii în public și au limitat.
În Australia, statul Victoria a fost plasat în carantină, dar are dificultăți în a reduce numărul de cazuri noi. Experții le cer oamenilor să aibă răbdare, spunând că măsura carantinei poate să funcționeze, dar că multe infecții care au avut loc în urmă cu câteva săptămâni sunt detectate abia acum.
Cele mai dure măsuri au fost luate în Vietnam, unde guvernul a început luni să evacueze aproximativ 80.000 de turiști din centrul orașului Da Nang, după ce trei rezidenți au contractat virusul.