Romsilva a distrus potecile celui mai mare concurs de ciclism cross country din estul Europei
Romsilva Ilfov a arat ilegal și contrar normelor silvice mai mulți kilometri de poteci unde este organizat cel mai mae concurs de ciclis cross country din regiune.
Sportivul Daniel Sărdan și activistul de mediu Alex Găvan au acuzat Romsilva Ilfov că a arat cu plugul poteci pe care se desfăşoară cel mai mare concurs internaţional de ciclism cross country din estul Europei, cu mii de participanţi, Prima evadare. Cei doi susțin că incidente similare au avut loc în mai mulţi ani, chiar înaintea concursului.
”Romsilva Ilfov a arat ilegal și contrar normelor silvice mai mulți km de poteci ca sa nu mai aibă oamenii oamenii acces la pădure, că au auzit ca ieșim mâine și ca sa se opună organizării Prima Evadare, așa cum o fac de 15 ani prin tot felul de tertipuri ilegale și motive incredibile (foc, cultivări, etc)
Pe langa arăturile cadou” Garanțiile ilegale exorbitante (30 000 lei sa traversam pădurea) nereturnate asta au făcut timp de 15 ani la ordinul directorului lor Cezar Raduta, cel care are dosarul pentru mita și care conduce in continuare angajând toate rudele in sistem și dând afara oamenii corecți. Înțeleg ca e implicat și in noul scandal cu terenuri de la Corbeanca. Pădurarul Budulusi a încălcat și el legea executând un ordin care nu are legatura cu ce ar trebui ei sa facă la serviciu și e contrar normelor silvice.
Pădurile acestea trebuie sa aibă rol social nu doar sa fie tăiate, sa fie băgate pe foc si să fie arate, să să fie folosite pentru braconaj și să dispara tot ce e mai valoros.
Dacă vă întrebați de ce Ilfovul si Bucureștiul nu au niciun traseu turistic de mers sau pentru biciclete, avem răspunsul în fiecare an prin aceata atitudine, deși au fost depuse numeroase cereri in care ar fi putut fi create do noi si de alții fără niciun ban de la stat, deși au fost alocate milioane de euro pentru direcția asta.
Nu vor oameni in pădure sa nu se vadă toate ilegalitățile făcute și semnalate de noi repetat, confirmate și de corpul de control.
Se comporta de parca nu au niciun Dumnezeu, niciun respect pentru oamenii care sunt atașați de pădure și vor sa o conserve, niciun respect pentru pădurile de langa Bucuresti”, a spus Daniel Sărdan.
La rândul său, Alex Glăvan a scris:
”Dragă Romsilva Ilfov,
După cum bine știi deja, conform propriilor tale norme, pădurile din jurul capitalei au, în principal, un scop social și de recreere. Iar Prima Evadare este cel mai mare concurs internațional de ciclism cross country din estul Europei, cu mii de participanți. În cei 15 ani de existență a devenit unul dintre evenimentele emblematice ale Bucureștiului atrăgând, pe lângă iubitorii de natură și de pedalat amator și nume mari ale acestui sport, cum ar fi o multiplă campioană mondială și olimpică. Cum s-ar zice, treabă serioasă.
Dragă Romsilva Ilfov,
Să ari cu plugul în mai mulți ani fix potecile pe care se desfășoară acest concurs, fix înainte de concurs, așa cum ai făcut-o pe o lungime de vreo 2 km și acum câteva zile, sabotând cu bună știință evenimentul cu doar puțin timp înainte de start și amenințându-i astfel desfășurarea, nu este doar un gest abuziv, ci și ceva care, cu siguranță, nu îți face cinste.
Pădurea nu este doar cherestea, ci infinit mai mult.
Considerăm că atât accesul în pădure pentru recreere, sport sau educație, cât și la toate celelalte daruri pe care pădurea ni le oferă necondiționat și cu infinită generozitate este un drept al nostru fundamental.
Dragă Romsilva Ilfov,
Te invităm alături de noi să te bucuri de natură, de oameni de (mult) bine și foarte faini, te invităm și te încurajăm să contribui concret pentru o lume mai bună.
Îți mulțumesc, te iubesc”, a spus Găvan.
Reacția ministrului Tanczos Barna
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, susține că este inadmisibil ca Romsilva să se opună unor activităţi sportive în pădure și să pună beţe în roate unui ONG are organizează de mai mulţi ani competiţii acolo.
“Am promis că azi dimineaţă mă duc pe traseu şi văd. Ieri a plouat foarte mult şi nu se poate merge cu bicicleta. Am amânat vizita pe teren pentru ziua de joi. Joi, între orele 15.00 şi 19.00, o să fiu în pădurea Băneasa pentru a vedea cu ochii mei ce se întâmplă acolo.
Este inadmisibil ca Romsilva, indiferent care direcţie silvică, din ce judeţ, să se opună unor activităţi sportive, recreative în pădure. Sunt convins că vom găsi o cale de mijloc. Mă voi ocupa personal”, a declarat ministrul Mediului.