”Nu ne vindem țara”

Scandalurile din stradă și din Parlament au readus în prim plan o expresie perfidă: ”Nu ne vindem țara”. Acesta a fost sloganul securiștilor noi din anii ’90 și impregnarea sa în mentalul colectiv a făcut ca ani buni România să stea înghețată în tranziție, cu o economie care a suferit cumplit din cauza lipsei capitalului.

Căci da, ”Nu ne vindem țara” este echivalentul lipsei de capital. Nu vin banii care să resusciteze industrii sau să pună pe picioare unități noi. Nu vin banii, nu există locuri de muncă, nu sunt salarii, nu sunt taxe și impozite. Adică nu există bunăstare.

”Nu ne vindem țara” vine la pachet și cu o doză importantă de frică, asimilată xenofobiei. Străinii sunt vinovați pentru tot ce se întâmplă în România și, prin urmare, trebuie să recuperăm de la aceștia toată averea pe care le-am dat-o, gen Petrom, resursele etc. Dar nimeni nu spune despre pierderile uriașe pe care companiile de stat, care au apucat să fie privatizate, le aveau înainte, și despre scurgerile de resurse din acestea către tot felul de interese. Petrom avea un pasiv de sute de milioane de dolari, combinatul siderurgic de la Galați pierdea 1 milion de dolari pe zi până să ajungă în mâinile omului de afaceri Mittal. Dacia era înțepenită în granițe, nu dispunea de un centru tehnic de amploarea celui de acum de la Titu, ca să nu mai vorbim de rețeaua de vânzări bine pusă la punct de francezi.

Dacă ”nu ne vindeam țara la timp”, capitalul nu mai intra în România și azi nu ne mai bucuram de faima brandului Dacia, sincer iubit de către români. Și nu ne bucuram de calitatea unor carburanți produși în țară, în locul unora aduși de afară care ar fi îngreunat copios deficitele.

Fără capital nu reușești să te dezvolți. România s-a dezvoltat din momentul în care a dat voie capitalului străin să vină aici. Excluzând banii fierbinți, cei care pleacă la fel de ușor cum au și venit, orientați fiind spre speculă, capitalul se traduce de regulă în investiții pe termen lung în țară. Am vorbit de Dacia, și de implicarea Renault-ului din Franța în tot ce privește centrul de dezvoltare, în know-how, în marketing. La Craiova, Fordul face la fel. Din păcate nu avem un al treilea producător auto, pentru că PIB-ul ar fi fost și mai consistent. Dar avem o puternică industrie a componentelor pentru mașini. Mercedes, Continental, Pirelli etc. au făcut investiții durabile în România. Cum ar fi arătat comunitățile de la Sebeș, Slatina, Timișoara și din alte zone dacă acești giganți nu veneau să ”ne fure țara”? Sărăcie și pustietate și mai mare…

Și exemplele de acest fel pot continua.

”Nu ne vindem țara” merge mână în mână cu o altă bazaconie propagandistică: ”s-au furat fabrici și uzine”. Fabricile și uzinele lui Ceaușescu erau terminate înainte de 1990 pentru că le-a lipsit acel capital de care am tot vorbit, adică nu făceau investiții, era înapoiate tehnologic, consumau foarte multe resurse ale patriei (curent, cărbune, petrol, gaze) iar marfa statea pe stoc pentru că marketingul era la pământ. Rar se producea pentru ceea e dorea clientul, dacă acesta era cumva reperat.

”Nu ne vindem țara” este un slogan antieuropean. Zilele trecut s-a comunicat că România a beneficiat de peste 50 de miliarde de la UE în anii de când suntem membri. Și puteau fi chiar mai mulți dacă aveam capacitatea să facem proiecte și să căutam cofinanțări. Acum, avem ocazia să ne bucurăm și de PNRR însă acești bani nu vin de dragul de a veni ci au pretenția de a asigura ceva curățenie la noi în ogradă, pentru că Europa ține la valorile ei. De aia se vorbește de pensiile speciale, de justiție, de domenii pe care pe unii îi deranjează.

”Nu ne vindem țara” sună reconfortant pentru un dac liber și verde. Eventual asociată cu vreun personaj istoric perfid, precum Vlad Țepeș sau Ion Antonescu, și cu un costum tradițional aferent pretențiilor de românism autoînsuflețitor, expresia poate deveni o armă periculoasă dacă este utilizată obsesiv de către naționaliști.

Nu merge totul ca pe roate, dar situația se prezintă mult mai bine decât cu ”nu ne vindem țara”.