23:08 • ACTUALITATE
A fost prins hoțul care a furat moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur
Polițiștii au dat de urmele hoțului care a furat moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur de la Capela Cotroceni. Tânărul, în vârstă de 25 de ani a fost reținut, joi după-amiază, pentru 24 de ore.
Tânărul nu s-a rezumat doar la a fura moaștele Sfântului Ioan Gură de aur din Capela Sfânta Elisabeta Cotroceni ci și alte obiecte din aur și bani.
Reținerea tânărului are loc în urma celor două percheziții efectuate în județel Ilfov și Călărași, într-un dosar penal de furt calificat. Din date a reieșit că un bărbat în vârstă de 25 de ani ar fi pătruns în mai multe biserici din București și ar fi furat diferite bunuri care fac parte din patrimoniul cultural național.
În aceeași perioadă ar mai fi furat de la biserica Eroilor Martiri și de la Cărămidarii de Sus bani din cutia milei și alte obiecte.
În urma perchezițiilor, au fost identificate și ridicate mai multe bunuri, printre care obiecte de cult religios.