Câștigătoarea Masterchef, implicată într-un grav accident auto: „Sunt în șoc, muream într-o secundă”
Momente de cumpănă în urmă cu puțin timp pentru Aida Parascan. Fosta câștigătoare Masterchef a văzut moartea cu ochii, în urma unui accident de mașină. Cu o voce tremurândă, printre lacrimi, aceasta ne-a povestit cum s-a întâmplat totul, dar și cum a scăpat ca prin minune.
Aida Parascan se îndrepta, împreună cu prietena, în urmă cu puțin timp, spre Bacău. O singură clipă de neatenție era să le curme amândurora viața, dar și unei alte femei, care era la volanul celuilalt autoturism implicat.
„E groaznic prin ce trec acum. Am fost implicată într-un accident de mașină foarte grav. Eram cu o prietenă în mașină, în acele momente negre pentru că amândouă trebuia să ajungem la o conferință de spiritualitate și mergeam spre Bacău liniștite.
Însă, într-un moment negru, prietena mea, s-a dat în dreapta cu mașina să o depășească alt autoturism, iar atunci când s-a dat în dreapta a ajuns într-un șanț. Ne-am rostogolit de trei ori pe șosea. Sunt în stare de șoc. Dacă nu mergea cu 50 la oră am fi murit. Primul lucru pe care l-am simțit a fost un parbriz în cap. Dacă nu aveam centură, era daună, muream într-o secundă. Nici nu îmi găsesc cuvintele în aceste momente. Nu este un moment bun pentru mine”, a declarat Aida Parascan pentru Click.ro.
Aida Parascan, devastată!
Pentru că are o legătură foarte strânsă cu fanii, vedeta de la Antena Stars a dorit să le împărtășească durerea și momentele de cumpănă prin care a trecut în urmă cu puțin timp și cu prietenii săi virtuali, așa că le-a povestit și acestora, în câteva cuvinte, pe contul său de Facebook, totul despre cel mai neplăcut eveniment din viața ei, conform Click.ro.
„Acum două ore aș fi putut să-mi pierd viața dacă nu aveam centura de siguranță! Mulțumesc lui Dumnezeu pentru viată! Și DA, ne vedem la Bacău, am fost salvată în mare parte din munca mea iar Duminică, deși cu câteva zgârieturi voi tine conferința! Atât timp cât sunt în viață voi lupta să aduc Lumina pe Pământ!”, a fost mesajul vedetei pentru fanii săi.
Internauții au reacționat imediat și au dorit să îi transmită că sunt lângă ea: „Doamne ferește. Bine că ești bine! Fierul e fier, viața este importantă”, „Viata e importantă. Bine că nu ai pățit nimic”, „Însănătoșire grabnică! Multa sănătate și liniște sufletească!”