Cât costă să iei cina în stratosferă, la 25 de km deasupra Pământului
În curând, expresia „plutesc pe nori”, folosită de îndrăgostiți, la o primă întâlnire romantică, va avea alt sens pentru că francezii deschid un restaurant în spațiu. Deasupra norilor. „Restaurantul spațial” al companiei Zephalto va fi o capsulă presurizată, numită Celeste, atașată la un balon stratosferic.
Zephalto a început deja să facă așa-numite ”pre-rezervări” pentru viitorul său restaurant spațial. Locurile la bordul primelor zboruri, programate de la sfârșitul lui 2024, au fost deja „securizate”, iar acum se vând bilete pentru 2025, anunță compania, potrivit CNN.
Preparatele vor fi gătite de bucătari cu stele Michelin, iar pre-rezervările pentru o masă luată tocmai în stratosferă încep de la 10.000 de euro. Întreaga călătorie cu capsula presurizată Celeste, cea care asigură pachetul turistic oferit de compania Zephalto și care este atașată de un balon stratosferic, costă nu mai puțin de 120.000 de euro.
Cât durează drumul până la cina din stratosferă
Compania promite să transporte șase pasageri la altitudine maximă în 90 de minute, la o viteză de patru metri pe secundă.
Capsula Celeste va pluti apoi deasupra Pământului timp de trei ore, „suficient timp pentru o masă cu mai multe feluri și de câteva pahare de vin franțuzesc fin”.
Călătoria dus-întors în stratosferă va dura șase ore și va oferi „vederi de neegalat” asupra Pământului și o experiență culinară rafinată, promite Vincent Farret d’Astiès, fondatorul Zephalto, citat de digi24.ro.
Zephalto vizează 60 de zboruri pe an, odată ce va începe operațiunile comerciale. A efectuat deja trei zboruri de testare cu piloți la bord, deși niciunul nu a atins altitudinea maximă. Compania se așteaptă să atingă înălțimea-țintă într-un zbor de testare la sfârșitul acestui an.
Zborurile vor fi deschise persoanelor de toate vârstele și nu este nevoie de pregătire prealabilă. Celeste este planificată să decoleze din Franța.Aceste capsule nu vor atinge, de fapt, spațiul suborbital, dar vor zbura semnificativ mai sus decât un avion comercial.