Criză de sânge la cel mai mare spital din județul Galați
Spitalul Clinic de Urgență Sf.Apostol Andrei se confruntă cu „o cruntă lipsa de sânge” susține personalul medical gălățean.
Spitalul Clinic de Urgență Sf.Apostol Andrei se confruntă cu „o cruntă lipsa de sânge” susține medicul gălățean. Chiar și stocul de urgență devine „insuficient în situația gestionării concomitente a mai multor cazuri acute”, așa că medicii amână unele operații și îndeamnă rudele pacienților să doneze sânge. Problemele cele mai mari apar în cazul bătrânilor care nu au rude sau al celor care au rudele plecate în străinătate.
„Avem o groază de cazuri oncologice ce presupun intervenții majore, care necesită sigur transfuzii și pe care le tot amânăm la operat. De obicei se mobilizează familia și prietenii, mergând să doneze. Situația devine urâtă rău în cazul pacienților vârstnici, fără aparținători și la care prietenii sunt colegi de generație, neputând să mai doneze”, a explicat chirurgul Paul Ichim.
Medicul gălățean avertizează că în cazul unui accident colectiv, spitalul nu va face față solicitărilor.
„Mă gândesc cu groază cum ne-am descurca într-o situație de accident colectiv, de catastrofe naturale sau de alt fel, induse de oameni. Atunci ar fi chiar Dumnezeu cu milă, doar că Divinitatea ne-a lăsat o porunca, să ne iubim aproapele, iar donarea de sânge pentru semenii aflați în spitale, chiar este o dovadă de afecțiune. Fără intenția de a deveni patetic, se cere o mișcare de solidaritate, situație de acest gen n-am întâlnit până acum în practică mea medicală”, a precizat Paul Ichim.
Chirurgul gălățean își pune speranțele într-un proiect legislativ potrivit căruia persoanele care donează sânge de două ori într-un an au dreptul să pacheze gratuit în orice parcare publică din România, scrie stiripesurse.ro