Negocieri cu scântei, în Coaliție. Kelemen Hunor a ieșit trântind ușa! UDMR OUT?
Negocieri cu scântei, în Coaliție, înainte de rotativa premierilor. UDMR pare să nu cedeze nimic, surse declarând că liderul formațiunii, Kelemen Hunor, a ieșit trâdind ușa.
Negocierile din Coaliție pentru noul guvern pe care Klaus Iohannis le vrea terminate săptămâna viitoare au atins un punct de tensiune maximă. PSD și PNL vor ministerele cu bani, UDMR se gândește de ce ar mai rămâne în Guvern.
Joi la Guvern, Kelemen Hunor s-a ridicat și a plecat de la discuții.
De la ce a plecat totul?
Cu un mandat asumat public ca viitorul guvern să aibă mai puține ministere, toate partidele și-au făcut calculele, mai ales în contextul deciziilor ce urmează a fi asumate, dar și a anului electoral care urmează.
Fiecare trebuie să renunțe la ceva, dar să rămână totuși cu ministere cu bani care pot asigura atât vizibilitate și puncte electorale, cât și control în partid.
Primul pe listă, Ministerul Transporturilor. Condus acum de PSD prin Sorin Grindeanu, el ar fi trebuit să revină PNL la rocada guvernamentală. Dar Marcel Ciolacu nu vrea să renunțe la Transporturi, și nici la Sorin Grindeanu, care, pe de o parte, i-ar putea crea probleme în partid, iar pe de altă parte i-ar putea fi aliat în meciul cu Gabriela Firea.
În schimbul Transporturilor, liberalii ar fi trebuit să primească Ministerul Mediului pe care UDMR l-ar fi cedat fără probleme, ca să rămână cu Dezvoltarea.
Liberalii s-au sucit în ultimul moment
În ultimele ore dinaintea negocierilor însă, liberalii s-au sucit. Premierul Nicolae Ciucă a revendicat postul de vicepremier și ministru al Transporturilor. În fața refuzului clar al lui Marcel Ciolacu, liderul PNL a evaluat că ministerul Mediului de la UDMR nu este suficient și vrea mai mult. Mai exact, Ministerul Dezvoltării. Surse politice convergente susțin că această mutare ar avea și girul președintelui Klaus Iohannis. La schimb, PNL a oferit UDMR Ministerul Fondurilor Europene, însă Uniunea a refuzat.
În momentul în care PNL a formulat aceste pretenții, Kelemen Hunor s-a ridicat de la masă și a părăsit discuțiile.
Va ieși UDMR din Coaliție și de la guvernare în aceste condiții? Kelemen Hunor mai lasă o portiță pentru negociere.
„Suntem în coaliție! După rocadă vom vedea. Până când noul premier desemnat nu închide discuțiile, se poate orice. Vom vedea! Depinde de ei, nu de noi!”, a declarat liderul UDMR pentru HotNews.ro, la finalul zilei.
Ce calcule își face UDMR
UDMR este acum în momentul în care trebuie să decidă dacă mai rămâne sau nu la guvernare. Liderii Uniunii calculează care sunt costurile și beneficiile fiecăreia dintre variante.
În ecuație atârnă greu următoarele decizii pe care viitorul guvern trebuie să le ia. Într-un context economic nu cel mai fericit, noua echipă de la Palatul Victoria trebuie să-și asume legea pensiilor speciale, legea salarizării și reformarea sistemului general de pensii, măsuri cu un impact deosebit social în an preelectoral.
Rămânerea decorativă în guvern, fără acces la resurse ar putea avea costuri extreme pentru UDMR.
Situația nu este tocmai roz nici în cazul rămânerii în Guvern, într-un context complicat, fie și doar cu Ministerul Dezvoltării. Ar fi însă un avantaj deloc de neglijat.