Cine participă, în weekend, la întâlnirile secrete Bilderberg de la Lisabona
În aceste zile, Lisabona este luată cu asalt de cei mai influenți și puternici oameni din lume care participă la întâlnirile secrete ale Clubului Bilderberg.
Regulile discuțiilor cu ușile închise
Potrivit dossier.today, cele mai puternice și influente personalități din lume se întâlnesc, de joi până duminică, în capitala Portugalia-Lisabona, pentru a discuta despre inteligența artificială crizele globale multiple și „tranziția energetică”. Lista invitaților de la această reuniune a grupului Bilderberg include câțiva șefi de stat și premieri, directorii celor marilor companii mondiale dar și șefi de spionaj de top din Europa și America. „Deși participă în mod semnificativ oficiali aleși public, discuțiile care au loc în timpul conferințelor Bilderberg rămân un secret bine păzit. Deloc surprinzător, acest lucru i-a făcut pe mulți să considere că puternicii ideologi globaliști, care participă la aceste discuții cu ușile închise, nu fac nimic bun. Organizatorii apără caracterul secret al conferinței susținând că le permite participanților să vorbească informal între colegi”, relatează dossier.today. Trebuie precizat că întâlnirile Bilderberg au loc în conformitate cu regulile Chatham House, care prevăd că participanții „sunt liberi să folosească informațiile primite, dar nu pot fi dezvăluite nici identitatea, nici afilierea vorbitorilor sau a oricărui alt participant”.
Ce se discută la reuniunea Bilderberg de la Lisabona
Subiectele de discuție în acest an de la Lisabona includ (nr. noile subiecte pentru 2023 apar subliniate):
AI
Sistemul bancar
China
Tranziția energetică
Europa
Provocările fiscale
India
Politica industrială și comerțul
NATO
Rusia
Amenințările transnaționale
Ucraina
Conducerea SUA
Este interesantă includerea la reunirea de la Lisabona a temelor precum IA, provocările fiscale/bancare și așa-numita tranziție energetică, precum și a subiectului vag al „conducerii SUA”.
”Vedetele” reuniunii Bilderberg din Portugalia
Printre cele mai importante personalități aflate în aceste zile în capitala Portugaliei (vezi lista completă aici: https://bilderbergmeetings.org/meetings/meeting-2023/participants-2023) se numără:
-Borge Brende, președintele Forumului Economic Mondial
-Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO
-Bernard Emie, liderul celei mai mari agenții de spionaj din Franța
-Jeremy Fleming, un oficial de top din spionajul britanic – șeful centrului britanic de informații și securitate GCHQ
-Chrystia Freeland, viceprim-ministrul Canadei și lider al Forumului Economic Mondial, cunoscută pentru eforturile sale în direcția suprimării libertății de exprimare
-Mette Frederiksen, prim-ministrul Danemarcei
-Dmytro Kuleba, ministrul ucrainean al Afacerilor Externe
-Sanna Marin, premierul Finlandei
-Mark Rutte-primul ministru al Olandei
-Albert Bourla, directorul executiv al Pfizer
-Sam Altman, CEO-ull ChatGPT
-Avril Haines, cel mai înalt oficial din serviciile de informații din America, în calitate de director pentru informațiile naționale în administrația Biden
-Henry Kissinger, care împlinește 100 de ani la sfârșitul lunii
-Satya Nadella, CEO-ul Microsoft
-Matthew Pottinger, fostul consilier adjunct în probleme de securitate națională, care a avut un rol major în impunerea lockdown-urilor anti-covid
-Eric Schmidt, fost CEO al Google
-Peter Thiel, cofondator PayPal
-Generalul Christopher Cavoli, șeful Comandamentului European al SUA.