Claudia Pătrășcanu și-a cumpărat casă de lux după divorțul de Gabi Bădălău /FOTO

Publicat: 23 mai 2023, 23:58, de Aura Bănescu, în LIFESTYLE , ? cititori
Claudia Pătrășcanu și-a cumpărat casă de lux după divorțul de Gabi Bădălău /FOTO

Claudia Pătrășcanu a refuzat oferta lui Gabi Bădălău de a-i cumpăra casă în București, unde să locuiască împreună cu băieții lor și și-a cumpărat singură o vilă luxoasă în Agigea. Cântăreața este mândră că a reușit să-și ia o locuință pentru ea și copii, după finalizarea divorțului de Bădălău.

După separarea de Gabi Bădălău, Claudia Pătrășcanu a părăsit vila în care aceasta a locuit împreună cu copiii pe care îi au împreună. Artista s-a mutat în casa mamei sale, la Agigea, și a locuit o bună perioadă acolo.

Ulterior, cântăreața și-a cumpărat o vilă cu mai multe camere în județul Constanța, amenajată după gusturile ei, iar zilele trecute a postat imagini cu noua locuință în care s-a mutat deja.

Prima dimineață în casa nouă. Sunt binecuvântată„, a scris Claudia Pătrășcanu pe Instagram. „Copiii mei abia așteaptă mutarea…Mai sunt câteva detalii…un detaliu pe care îl observ eu acum…nu am flori în vază. În curând’, spunea Claudia luna trecută.

Claudia a refuzat casa pe care i-o oferea Gabi Bădălău

În urmă cu câteva luni, Gabi Bădălău i-a propus Claudiei Pătrășcanu să se mute în București, angajându-se să le plătească chiria și toate celelalte cheltuieli.

„Eu am altă ofertă pentru Gabi Bădălău, de ce nu vine el să se mute în Constanța, să fie el mai aproape de copii, că tot nu face nimic în București, nu are niciun job, lucrează alții pentru el și pentru firmele lui.

Să se mute că el este unul singur, iar noi suntem trei, copiii sunt foarte fericiți la Constanța, copiii au un viitor în față, au un univers pe care l-am creat. Nu e vina mea și a copiilor că așa s-a întâmplat și că Gabi Bădălău ne-a dat afară din casă cândva.

Nici eu și nici copiii nu suntem obiecte, de ce el nu face pasul acesta să se mute el în Constanța, să fie mai aproape de copii’, spunea Claudia Pătrășcanu.

Acum un an, Gabi Bădălău s-a oferit să îi cumpere o locuință în București.

‘El e obișnuit să tot cumpere așa, să cumpere oamenii. Gabi nu înțelege un lucru, că nici eu și nici copiii nu suntem obiecte, nu suntem de vânzare. Nu știu ce tranzacții vrea să facă Gabi, cred că din 2019 tot zice că le cumperă casă copiilor, nu s-a întâmplat niciodată lucrul acesta. Au fost doar vorbe și de ochii lumei și a presei’, spunea Claudia Pătrășcanu pentru Spynews.ro.