Morfogeneză – Expoziție de pictură și sculptură de anvergură la București
Casa Oamenilor de Știință din cadrul Academiei Române în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România organizează, începând cu luna mai a.c., o serie de expoziții de artă contemporană în sălile prestigioasei instituții academice.
Astfel, Academia Română dorește să sprijine artiștii plastici contemporani și să promoveze în rândul publicului larg cultura și arta din România. „Expoziția de pictură și sculptură ”Morfogeneză” reprezintă manifestarea artistică de debut a acestui parteneriat și include nume de marcă ale scenei artistice românești contemporane. Demersul Academiei Române de a pune la dispoziție artiștilor români aceste săli expoziționale ne onorează și ne obligă de a păstra un standard înalt al manifestărilor noastre artistice”, ne-a declarat Diana Roman, curator din partea UAP.
Ideat ca reflectare a unor îndelungate relații inter-instituționale, parteneriatul va sta la baza organizării unor numeroase expoziții de artă contemporană care să participe la formarea unei imagini cât mai comprehensive a scenei artistice românești, alături de oferta expozițională a muzeelor, galeriilor și centrelor culturale bucureștene.
Vernisajul expoziției are loc miercuri 24 mai a.c., la ora 17.00. Expoziția poate fi vizitată în perioada 24 mai – 30 iunie 2023.
Artiști plastici contemporani, reuniți la Expoziția Morfogeneză
Oferind publicului un parcurs stilistic ce variază de la figurativ la abstract, expoziția ”Morfogeneză” alătură următorii artiști:
Petru Lucaci, Gheorghe Dican, Liviu Nedelcu, Marius Barb, Marilena Preda Sânc, Beti Vervega, Ionuț Anghel, Gheorghe Pogan, Ileana Ștefănescu, Lisandru Neamțu, George Moscal, Eusebiu Josan, Silvia Stoica, Dragoș Lupu, Florin Mocanu
Neculai Păduraru, Grigore Minea, Silvia Radu, Victoria Zidaru, Marian Zidaru, Mircea Roman, Ana Zoe Pop, Cristian Pentelescu, Liviu Rusu, Dinu Rădulescu, Chifu Panaite, Alexandru Siminic, Laurențiu Mogoșanu, Dumitru Radu, Mihai Ecobici, Ion Iancuț, Sava Stoianov, Vlad Ciobanu, Adrian Popovici, Elena Scutaru, Marcel Scutaru, Nicolae Stoica, Elena Dumitrescu, Pîrvu Adrian, Titi Ceară, David Tăicuțu, Mihai Tugearu, Venus Marian Mateescu, Mihaela Boeru, Valentin Soare, Giulian Octav Dumitriu, Ana Rus, Alexandru Marinete, Ion Ladea, Nicolae Ovidiu Popa, Laura Mihai, Aurel Contraș, Andrei Marina, Alexandru Ranga & Irina Tănase, Ovidiu Toader, Ionuț Marin, Ioan Medruț, Marius Leonte , Paraschiva Gălușcă, Antoanella Stan.
Coordonatori proiect: Diana Roman, Marius Barb (pictură), Elena Scutaru, Nicolae Stoica (sculptură).
Citește și: Noaptea muzeelor 2023, ediție comună România – Republica Moldova!