S-au dat prieteni cu inspectorii ANPC și au cerut șpagă 50.000 de euro
Doi indivizi au reușit să păcălească un afacerist că au conexiuni la vârful ANPC și pot influența decizii. Au cerut șpagă de 50.000 de euro.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, a doi inculpați, persoane fizice, fără calități speciale, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență.
„În perioada noiembrie 2022 – 06 aprilie 2023, cei doi inculpați ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză), suma de 40.000 euro și un procent de 10% (aproximativ 90.000 euro) din părțile sociale pe care acesta din urmă le deținea în cadrul unei societăți comerciale. În schimbul acestor foloase, cei doi inculpați i-ar fi promis omului de afaceri că își vor exercita influența pe care ar fi lăsat să se înțeleagă că ar avea-o asupra unor factori decidenți din conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), pentru ca aceștia să dispună redeschiderea activității societății comerciale respective. De asemenea, cei doi inculpați i-ar mai fi promis omului de afaceri că vor interveni și pe lângă funcţionarii cu atribuţii de control din cadrul ANPC pentru ca aceștia să nu-şi mai exercite pe viitor atribuţiile legale (de control), în ceea ce privește aceeași societate”, arată DNA, într-un comunicat de presă.
În acest context și pentru același motiv, în perioada 11 aprilie – 24 mai 2023, unul dintre inculpați, ar fi pretins de la același om de afaceri suma de 100.000 euro, din care miercuri ar fi primit 50.000 euro, reprezentând o primă tranșă de bani, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Celor doi inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile.
Inculpații urmează să fie prezentați joi Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.