S-a semnat contractul pentru prima magistrală a metroului de la Cluj! Nu se știe dacă va fi respectat
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că prima magistrală a metroului de la Cluj va fi gata în 2026.
”A fost semnat astăzi contractul pentru construcția primei magistrale de #metrou din Cluj! Este un proiect în valoare de peste 9 miliarde de lei (fără TVA)- finanțat parțial prin #PNRR (1,5 miliarde de lei, fără TVA)- care va transforma Municipiul Cluj-Napoca și comuna Florești în localități moderne. Ministerul Transporturilor asigură majoritatea finanțării, dar Primăria #Cluj-Napoca are datoria să deruleze eficient proiectarea și execuția celor peste 21 de km ai liniei de metrou ușor care va fi construit în zona metropolitană”, a spus Sorin Grindeanu.
Turcii de la Gülermak, în asociere cu Alstom și Arcada, au la dispoziție 96 de luni pentru definitivarea întregului proiect.
Vor fi construite în prima etapă (prin PNRR) 9 stații și un depou, pe o distanță de 9,16 km pe traseul Sfânta Maria – Europa Unită.
Lucrările la prima etapă trebuie finalizate până la sfârșitul lunii august 2026 pentru ca ulterior să se poată intra în cea de-a doua etapă (finanțată de MTI din alte fonduri) care vizează lucrări la alte 10 stații pe traseele Țara Moților – Sfânta Maria (7 stații, 8,80 km) și Piața Mărăști – Muncii (3 stații, 3,07km).
Ce spune Pro Infrastructură
Reprezentanții ONG-ului Pro Infrastructură susțin că prima magistrală nu va fi gata în 2026. ”Contractul de ~9,06 miliarde lei sau 1,83 miliarde euro este pentru întreg proiectul de 19 stații, dar pornim la drum cu Faza 1 care înseamnă doar structura de rezistență a depoului Borhanci și a primelor 9 stații începând de acolo până în zona Calvaria din cartierul Mănăștur. Explicit fără mega-comuna Florești care e amânată în Faza 2.
Ca să fim clari de la început: nu se va circula din 2026. PNRR asigură primele 300 milioane de euro (deci doar ~16% din valoarea totală) și impune ca până în toamna lui 2026 să fie construită structura celor 9 stații și a galeriilor subterane aferente.
Este greu de crezut că termenul limită din PNRR va fi respectat. Proiectarea ar trebui să dureze aproximativ 12 luni. Apoi vine execuția de minim 3 ani, în cel mai roz scenariu. Vreo 4, la modul realist. Stați că avem nevoie și de trenuri, iar ele trebuie licitate separat. Alți bani, altă distracție.
Un risc major este ca autoritățile să nu poată completa finanțarea. Sloganul bucureștean „în 3 ani aici va fi stația dumneavoastră de metrou” (în realitate au fost vreo 10) se poate transforma într-un fiasco la Cluj. Deranjul la suprafață este semnificativ, stațiile fiind executate în galerie deschisă. Primarul Boc nu scoate niciun cuvânt despre trasee alternative sau soluții semi-ingenioase de transport public pe perioada lucrărilor.
Din păcate ne îngrijorează și capacitatea primăriei de a implementa proiecte de asemenea magnitudine și complexitate tehnică. Vor fi provocări inginerești majore cu forarea prin mijlocul orașului, prin sare și pe sub clădiri de patrimoniu inestimabile.
Mai mult, și Gülermak trebuie să-și demonstreze capacitatea. Marii constructori turci nu au rupt gura târgului în România pe investițiile majore de infrastructură de transport, ba dimpotrivă. În mai multe piețe din UE au mari probleme de adaptare la prețurile, birocrația, legislația și chiar cultura din Europa, mult diferite față de cele din Turcia.
Le dorim succes actorilor implicați. Iar clujenilor răbdare și nervi tari”, au spus cei de la Pri Infrastructură.