Proiect de lege pentru impozitarea pensiilor speciale: USR PLUS cere de la CCR o decizie de urgență
Alianța USR PLUS cere de la judecătorii Curții Constituționale a României să emită de urgență o decizie referitoare la proiectul privind impozitarea pensiilor speciale.
„17 iunie 2020. Data adoptării în Parlament a proiectului de lege privind impozitarea pensiilor speciale. Nici acum, la aproape şase luni de la acest moment, legea nu a intrat în vigoare pentru că judecătorii Curţii Constituţionale nu au dat un răspuns la sesizările depuse, cu promptitudine, de Avocatul Poporului, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În toate aceste luni, în plină pandemie, de la bugetul de stat au plecat spre pensionarii „speciali” circa 3 miliarde de lei, iar beneficiarii, în frunte chiar cu unii judecători CCR, au continuat să-i sfideze pe românii care, după o viaţă de muncă, îşi numără, lună de lună, banii din pensiile bazate pe contributivitate”, arată o postare de marţi pe pagina de Facebook a Alianţei USR-PLUS.
USR PLUS a mai transmis o solicitare și către Parlamentul României.
„USR-PLUS solicită judecătorilor CCR o decizie de urgenţă pe proiectul privind impozitarea pensiilor speciale, mai ales că ea poate cântări greu în creionarea bugetului de stat pe 2021. De asemenea, deoarece impozitarea pensiilor nu se substituie eliminării acestora, iar la 1 ianuarie 2021 ar urma să primească pensii speciale şi aleşii locali, USR-PLUS face un apel către toate partidele care intră în viitorul Legislativ să deblocheze, de urgenţă, proiectul USR de modificare a Codului administrativ în sensul abrogării prevederilor referitoare la pensiile speciale pentru primari, preşedinţi de CJ-uri şi adjuncţii lor. În 2021, an care se anunţă extrem de complicat, atât în contextul pandemiei, cât şi al crizei economice, România nu poate – şi nici nu trebuie – să mai cheltuie sume uriaşe pe privilegii nemeritate!”, completează USR-PLUS.
CCR a amânat pentru a patra oară o decizie referitoare la proiectul pentru impozitarea pensiilor speciale cu până la 85%.