20:16, 04.11.2024 • Internațional
Bio Farma anunţă o eficacitate de până la 97% a vaccinului Sinovac împotriva COVID-19
Compania farmaceutică indoneziană Bio Farma anunță că datele preliminare rezultate din studiul clinic pe care îl desfășoară asupra vaccinului produs de compania chineză Sinovac relevă o eficacitate de până la 97%.
„Echipa noastră care conduce studiul clinic a constatat, în termen de o lună, că datele intermediare relevă o eficacitate de până la 97%”, a declarat Iwan Setiawan, purtător de cuvânt al Bio Farma, citat de Reuters.
Conform Agerpres, Bio Farma nu a furnizat date cu privire la numărul de participanţi care au fost infectaţi pe parcursul studiului clinic în care sunt implicate circa 1.600 de persoane.
Iwan a declarat că Bio Farma va aştepta rezultatele finale şi a precizat că se aşteaptă ca Agenţia pentru alimente şi medicamente din Indonezia să autorizeze în sistem de urgenţă la sfârşitul lunii ianuarie, pentru a se putea începe campania de vaccinare în masă.