În plină grevă a profesorilor, Fiscul cere insolvența Federației de Părinți
Statul atacă, prin Fisc, un aliat al profesorilor. ANAF sector 6 a cerut în instanță insolvența Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar.
În data de 29 mai, Iulian Cristache (foto), președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar, l-a atacat dur pe Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, pentru că a anunțat pregătirea unei OUG ce prevede majorări ale veniturilor personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic. Cristea a spus că astfel de „daruri” mai mult agită lucrurile înaintea unei noi întâlniri cu sindicatele din Educaţie.
Două zile mai târziu, la Tribunalul București s-a deschis dosarul nr. 16988/3/2023 după ce Administraţia Sector 6 a Finanţelor Publice a depus o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva debitoarei Federației condusă de Iulian Cristea.
Conform Supervizor.ro, FNAP-IP nu figurează cu bilanţuri pe site-ul Finanţelor, dar anaf.ro susţine că această entitate juridică înregistra la data de 31 martie 2023 obligaţii restante la bugetele de stat în valoare totală de 1.467.844 lei, cu următoarea structură:
- Bugetul de stat = 3.336 lei
- Bugetul asigurărilor sociale de stat = 1.011.753 lei
- Bugetul asigurărilor pentru şomaj = 44.056 lei
- Bugetul asigurărilor de sănătate = 408.699 lei