România atrage fonduri europene în valoare de 2,9 miliarde euro în acest an
România va atrage în acest an fonduri europene în valoare de 2,9 miliarde de euro, prin intermediul programelor operaţionale gestionate, arată un comunicat al Ministerului Fondurilor Europene (MFE).
De asemenea, începând din noiembrie 2019 şi până în prezent, România a atras per total fonduri europene în valoare de 4 miliarde de euro, dintre care o sumă de 1,1 miliarde de euro a fost atrasă în noiembrie şi decembrie 2019, potrivit Ministerului Fondurilor Europene.
Ministrul interimar al Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a menţionat că peste un miliard de euro din fonduri europene a fost alocat combaterii noului coronavirus.
„Valoarea fondurilor europene atrase de România începând cu noiembrie 2019, de când am preluat coordonarea Ministerului Fondurilor Europene, este semnificativă: 4 miliarde euro. Sunt fonduri care susţin dezvoltarea României prin investiţii în infrastructură, în digitalizare, în educaţie şi sănătate. În contextul crizei sanitare cauzate de pandemia COVID-19, am alocat peste 1 miliard de euro pentru a finanţa spitalele şi unităţile administrativ-teritoriale în lupta cu noul coronavirus. Şi în alte domenii a fost accelerată atragerea fondurilor europene, motiv pentru care, la nivelul majorităţii programelor prin care România atrage fonduri, în acest an sumele atrase vor fi mai mari decât cele previzionate. Banii europeni schimbă vieţi!”, a afirmat Marcel Boloş.
În primii ani ai actualei perioade de programare, adică în anii 2014-2016, nu au fost atrase sume din fondurile alocate pentru perioada 2014-2020, se menţionează în comunicatul MFE.
„În anii următori, 2017-2019, au fost atrase sume de 1,94 miliarde euro/an. Dacă sunt luaţi în calcul şi primii ani ai perioadei de programare, atunci media sumelor atrase este de 973,87 milioane/an”, potrivit Ministerului Fondurilor Europene.
În prezent, în cadrul tuturor programele de finanţare din fonduri europene sumele atrase au depăşit sumele planificate, conform cifrelor prezentate de MFE.
Astfel, în cadrul Programului Operaţional Capital Uman, au fost planificate 504,5 milioane de euro şi au fost atrase 772 de milioane de euro, adică 148% din suma planificată.
În cadrul Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate au fost planificate 64 de milioane de euro şi au fost realizate 78,5 milioane de euro (122,6%).
La Programul Operaţional Infrastructură Mare au fost planificate 778 de milioane de euro şi au fost realizate 1,035 de milioane de euro (133%).
În cadrul Programului Operaţional Regional au fost planificate 759,27 de milioane de euro şi au fost realizate 760 de milioane de euro (100%).
În cadrul Programului Operaţional Competitivitate au fost planificate 86 de milioane de euro şi au fost realizate 91,2 de milioane de euro (105%).
În Programul Operaţional Capacitate Administrativă au fost planificate 59,89 de milioane de euro şi au fost realizate 60 de milioane de euro (100%).
În Programul Operaţional Asistenţă Tehnică au fost planificate 49,54 de milioane de euro şi au fost realizate 50,1 de milioane de euro (100%).
În Programul România – Bulgaria au fost planificate 18,5 de milioane de euro şi au fost realizate 34 milioane de euro (183%).
În Programul România-Serbia au fost planificate 15 milioane de euro şi au fost realizate 14,67 milioane de euro (100%).
În Programul România – Ungaria au fost planificate 29,8 de milioane de euro şi au fost realizate 30 de milioane de euro (100%).