Ce este Venitul Substanțial de Bază și ce presupune. Care e prima țară unde va fi testat
Deși are o economie puternică, Marea Britanie se vede nevoită să testeze modele sociale prin care oamenii să fie puși, oarecum, la adăpost de marile crize economice.
În cadrul unui program pilot, Anglia va încerca pentru prima dată venitul universal de bază în valoare de 1.600 de lire/ lună. Astfel, 30 de persoane vor încasa lunar suma de bani timp de doi ani, relatează The Guardian.
De asemenea, indivizii în cauză vor fi supravegheați pentru a vedea efectele asupra vieții lor. Două orașe din această țară au fost alese pentru acest program pilot: Jarrow, situat în nord-estul Angliei, și East Finchley, situat în nord.
„Este o sumă substanțială. Venitul universal de bază acoperă, de obicei, nevoile de bază ale oamenilor, dar vrem să vedem ce efect are această sumă necondiționată asupra sănătății mentale și fizice a oamenilor, indiferent dacă aceștia aleg să lucreze sau nu”, a afirmat directorul organizației Autonomy, Will Stronge.
„Societatea noastră va avea nevoie de o formă de venit de bază în anii următori, având în vedere schimbările climatice, perturbările tehnologice și tranziția industrială care ne așteaptă. Acesta este motivul pentru care construirea bazei de dovezi și implicarea publicului acum este atât de importantă, astfel încât terenul să fie bine pregătit pentru punerea în aplicare la nivel național”, a mai adăugat Stronge.
Adepții sunt de părere că venitul universal de bază (UBI) poate asigura un nivel de siguranță economică. În plus, este văzut ca o posibilă rezolvare la nesiguranța de pe piața muncii, în timp ce alții susțin că este costisitor și că ajutorul ar trebui să fie direcționat.
În urmă cu un an, Andy Burnham, primarul din Greater Macnhester, a afirmat că venitul universal de bază este o idee „căreia i-a sosit timpul”, în timp ce se referea la criza costului vieții.
„Nimeni nu ar trebui să se confrunte vreodată cu sărăcia”
Alte astfel de proiecte sunt în curs de desfășurare și în alte state. În Țara Galilor, guvernul desfășoară un program prin care plătește 1.600 de lire sterline pe lună, timp de doi ani, tinerilor care părăsesc sistemul de îngrijire. De asemenea, guvernul a transmis că va prezenta un raport cu privire la rezultate după ce se va încheia procesul de testare.
În anul 2020, peste 170 de parlamentari au solicitat guvernului să instituie un venit de bază universal pentru a „oferi tuturor sprijinul financiar de care au nevoie pentru a se întreține pe ei și familiile lor” în timpul pandemiei de COVID.
„Sperăm că acest plan va avea ca rezultat primul proiect pilot privind venitul de bază din Anglia. Nimeni nu ar trebui să se confrunte vreodată cu sărăcia, fiind nevoit să aleagă între încălzire și mâncare, într-una dintre cele mai bogate țări din lume. Venitul de bază are potențialul de a simplifica sistemul de asistență socială și de a combate sărăcia în Marea Britanie”, a afirmat Cleo Goodman, co-fondator al inițiativei Basic Income Conversation.
Un grup de control va fi implicat și nu va primi venitul de bază pentru a urmări experiențele lor în aceeași perioadă. Participanții vor fi selectați în mod aleatoriu dintr-un grup de voluntari, 20% din locuri fiind alocate persoanelor cu dizabilități.
„Toate dovezile arată că acesta ar reduce în mod direct sărăcia și ar spori bunăstarea a milioane de oameni: beneficiile potențiale sunt prea mari pentru a fi ignorate. În condițiile în care deceniile următoare vor fi pline de șocuri economice cauzate de schimbările climatice și de noile forme de automatizare, venitul de bază va fi un element esențial pentru asigurarea mijloacelor de trai în viitor”, a mai precizat Stronge.