Pată pe obrazul Armatei! O blindată Piranha s-a scufundat
O blindată Piranha 3 a Armatei Române s-a scufundat sâmbătă în timp ce militarii încercau să traverseze Brațul Borcea în timpul unui antrenament care a presupus traversarea cu mijloace blindate amfibii, transmite Ministerul Apărării. Incidentul s-a petrecut în localitatea Bordușani din Ialomița în timpul unui exercițiu NATO.
Evenimentul s-a soldat cu scufundarea și recuperarea ulterioară a unui transportor blindat. Niciun membru al echipajului nu a fost rănit în urma acestui eveniment, potrivit ministerului.
Transportorul s-a scufundat la o distanță de aproximativ 15 m față de mal, la o adâncime de aproximativ 8 m.
Duminică, mașina de luptă a fost recuperată cu ajutorul unor echipamente de intervenție și evacuare din dotarea structurilor de sprijin logistic și a fost dusă la o bază de reparații a Statului Major al Forțelor Terestre.
Acum sunt în desfășurare procedurile de evaluare a stării tehnice a transportorului, care a intrat deja în lucrări de întreținere, în vederea repunerii în stare de operativitate.
La nivelul Statului Major al Forțelor Terestre a fost constituită o comisie administrativă pentru cercetarea împrejurărilor producerii acestui eveniment de instruire.
De asemenea, în urma formulării concluziilor comisiei de cercetare, vor fi analizate, pe baza datelor colectate, nevoile de ajustare a procedurilor de operare în situații similare, pentru limitarea pe viitor, la maximum posibil, a riscurilor presupuse de executarea în situații reale a procedurilor de forțare a cursurilor de apă, potrivit MApN.
Blindatele Piranha 3 sunt furnizate Forțelor Armate de compania americană General Dynamics.