România gustului autentic. Micii producători locali, uniți de Via Profi

Publicat: 07 iun. 2023, 09:30, de Vlad Stefan Orjan, în ESENȚIAL , ? cititori
<strong>România gustului autentic. Micii producători locali, uniți de Via Profi</strong>

Producătorii locali din România se regăsesc de acum reuniți  sub platforma Via Profi, prin care oricine poate ajunge să-i cunoască și astfel să se bucure de gustul autentic românesc păstrat de artizani culinari care aduc rețete tradiționale sau caută să integreze unele noi în patrimoniul gastronomic național.

În mai puțin de șase luni de când Profi, companie românească, a lansat în piață  proiectul, acesta a ajuns să cuprindă peste 200 de producători locali din 10 județe, astfel că acum oricine dorește poate începe cu ușurință o călătorie a gustului bun prin toată România. În perioada următoare, Via Profi va oferi o imagine  din ce în ce mai amplă a României gustului autentic tradițional din toate județele.

Accesibilă gratuit, platforma via-profi.ro permite căutarea și contactarea directă a producătorilor, grupați pe domenii și județe. Pentru cei care vor să se lase inspirați de gusturi noi și de producători care pun suflet, prima pagină a platfomei oferă recomandări vizuale, cu imagini mari și sugestive. La fiecare nouă accesare a platformei, apar noi recomandări pentru o explorare cât mai generoasă a României gustului bun.

„Via Profi este un instrument de explorare culinară care te însoțește prin țară și te ajută să descoperi oameni pasionați și dedicați, care îți oferă ocazia să le treci pragul și să le guști bunătățile! Călătorind local, mâncând sănătos, trăind și spunând mai departe povestea acestor experiențe contribuim cu toții la continuarea tradițiilor într-un mod sustenabil și cu grijă față de noi toți și față de natură,” afirmă Călin Costinaș, Directorul General adjunct Profi. “Via Profi este drumul imaginar care leagă întreaga Românie prin intermediul artizanilor săi culinari și ne ajută nu doar să pornim într-o altfel de călătorie, ci și să susținem un stil de viață sănătos pentru noi și pentru economia locală.”

Zilnic, produse delicioase și sănătoase de la micii producători locali se nasc în gospodării, ferme sau mici afaceri de familie. De multe ori acestea rămân necunoscute în afara comunității locale.Creatorii lor găsesc cu greu resurse și ajutor pentru a ajunge cu ele la cât mai mulți consumatori care i-ar putea ajuta să-și continue activitatea și să păstreze metodele naturale, tradiționale de preparare. Profi schimbă de acum povestea micilor producători locali, implicându-se direct în întregul proces – de la pregătirea produselor pentru vânzare, oferind consiliere și suport complet, până la promovare și încurajarea cât mai multor români să descopere gustul autentic românesc și pe artizanii lui.

Platforma  via-profi.ro este una vie, completată permanent cu noi producători sugerați de vizitatori, descoperiți de echipele Profi sau care se înscriu folosind formularul de contact.  De la produse proaspete autentice, la delicii gastronomice, produsele de pe Via Profi permit o altfel de explorare a bogăției culturale a țării și un sprijin real pentru comunitățile locale. Mai mult, antreprenorii locali care caută sfaturi avizate le pot descoperi prin intermediul blogului Via Profi, locul unde sunt prezentate și povești din România gustului bun. 

Încurajăm producătorii locali, făcându-le loc în magazinele noastre unde nu doar că sunt bineveniți, dar îi și susținem să își vândă produsele fără a le impune o cantitate minimă sau să se adapteze la producția de masa”,  afirmă la rândul său Gabriela Sîrbu, directorul de sustenabilitate al rețelei de  retail și coordonatoarea acestui program. “Implicarea Profi merge dincolo de ceea ce facem în numeroasele noastre magazine: ajutăm consumatorii deopotrivă și să-i descopere pe producătorii locali, să ajungă la ei chiar și în mod direct, să le descopere poveștile și produsele, iar după ce fac acest lucru, de multe ori devine dragoste la prima vedere sau, mai bine spus, la prima degustare. Profi pune suflet în comunitate.”

“Apreciez în mod deosebit efortul deosebit făcut în ultimele aproape 11 luni de echipa condusă de colega noastră Gabriela Sîrbu pentru a construi Via Profi, această punte între producători, autorități și marele public, în beneficiul tuturor părților implicate,” concluzionează Gaetan Pacton, Directorul general Profi.

Cu 28.000 de angajați în 1.654 de magazine proprii și Partener prezente în aproape 800 de localități urbane și rurale, Profi este cel mai mare angajator privat din România. PROFI SUPER, PROFI CITY, PROFI GO și PROFI LOCO, cele patru formate de magazin ale rețelei, desfac o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,2 milioane de clienți care în fiecare zi își fac cumpărăturile în aceste magazine. Mai bine de 94% din  produsele rețelei provin de la furnizori din România. Cifra sa de afaceri de 11,7 miliarde lei, plasează compania pe locul trei în retailul românesc.