12:15 • Internațional
Petre Daea declară război ciorilor după episodul „cormoranii”
Petre Daea a găsit principala problemă a fermierilor români, ciorile! Ministrul spune că păsările produc pagube uriașe în culturile de porumb și pepeni.
„După cormorani, trebuie ciorile să le urmărim”, a spus oficialul de la Agricultură în timpul unei vizite în teritoriu.
„Fac rău culturilor. Am fost la Dăbuleni și era un fermier care plângea: „Domnule ministru, nu mai pot. Zi și noapte stau aici. Noaptea să irig, ziua să mă apăr de ciori. Uitați, am pepeni aici, cum începe să se facă fructul cum mi l-a luat cu ciocul și mi l-a mâncat. Eu muncesc degeaba. Eu muncesc pentru ciori?”, a povestit Petre Daea, conform realitatea.net.
Ministrul Agriculturii susține că problema ciorilor trebuie tratată radical după modelul aplicat cormoranilor.
„Dezechilibrul este în natură pentru că le lăsăm așa. Noi am devenit grădină zoologică”, a adăugat ministrul Agriculturii