CCR transformă Constituţia într-o formă fără fond

Desfiinţarea pragului valoric sau a intensitãţii vãtãmãrii de cãtre Parlament la momentul (re)facerii Codului penal în privinţa abuzul în serviciu a stârnit ample controverse în societatea româneascã.

Adepţii #rezist, dar nu numai, au salutat votul majoritar al parlamentarilor. Alţii, mult mai cerebrali, au fost extrem de sceptici în privinţa unei asemenea reglementãri, atrãgând atenţia cã se legifereazã arbitrariul, în sensul cã un aspect esențial al incriminării este lăsat la aprecierea subiectivă nu numai a instanțelor judecătorești, ci și a organelor de urmărire penală, fapt interzis atât în Constituţie, cât şi în jurisprudența CEDO.

Cea chematã sã decidã cu  privire la modul în care a fost reglementat printr-o nouă lege articolul care incriminează abuzul în serviciu trebuia sã fie Curtea Constituțională. Mã aşteptam ca cea mai distinsã instanţã a ţãrii sã-şi exercite controlul de constituționalitate înainte ca legea sã fie aprobatã şi sã dea de pãmânt cu noile reglementãri care pot arunca dupã gratii un nevinovat. Însã nu a fost aşa…

Faptul cã CCR nu a schiţat niciun gest pentru a „urechea” Parlamentul şi a statua cã noile reglementãri trebuie sã. fie ancorate la principiul legalității incriminării mi-a dat de gândit. Dar m-am ferit sã fac aprecieri referitoare la inacţiunea CCR, sperând cã în urma sesizãrii formulatã de Înalta Curte de Casație și Justiție cei nouã cei mai titraşi magistraţi ai acestei ţãri vor declara neconstituţionale noile reglementãri votate de Parlament. Însã nu a fost sã fie aşa!

În mod susprinzãtor, prin voinţa a şase judecãtori din nouã, CCR a respins sesizările formulate de ÎCCJ, călcându-şi în picioare propria jurisprudență care sublinia că legiuitorul era obligat sã instituie în noile reglementãri un prag valoric și sã circumstanțieze vătămarea, deoarece acestea sunt elementele cheie în funcție de care să se aprecieze incidența sau nu a legii penale.

Faptul cã de aceastã datã Curtea Constituțională şi-a cãlcat în picioare propriile decizii anterioare, care statuau cã omisiunea și imprecizia legislativă generează încălcarea de drepturi și libertăți fundamentale ale persoanei împotriva căreia se formulează acuzații penale, mã sperie!  De ce? Pentru cã fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act prevăzut de un regulament european, ori îl îndeplinește cu încălcarea unei dispoziții cuprinse într-un astfel de act normativ, va putea fi acuzat cã a cauzat o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice şi aruncat în puşcãrie între doi şi şapte ani.

Practic, de acum înainte orice judecător sau procuror vor putea încadra o abatere disciplinarã, ori o eroare profesionalã sãvârşitã de un funcţionar public într-o infracțiune pedepsitã cu ani grei de temniţã.

În lipsa unei legi care sã pedepseascã penal şi financiar subiectivismul unui magistrat, lãsarea identificãrii şi a interpretãrii caracterului serios al pagubei materiale sau a intensității vătămării intereselor considerate legitime la mâna procurorilor şi a judecătorilor este o armã extrem de periculoasã, care poate ucide destine nevinovate.

Faptul cã nu am învãţat nimic din greşelile trecutului recent, când „portocalele” Statului Paralel au frânt vieţi nevinovate, ne va costa scump ca naţiune.

Noile considerente ale CCR, radical opuse jurisprudenței sale anterioare, nu vor avea doar un impact letal în privinţa respectãrii standardelor de securitate juridică și a drepturilor fundamentale ale omului. Mai grav, noua poziţie a CCR va avea efecte dezastruoase asupra economiei naţionale aflatã în colaps, cãci nu-mi închipui care funcţionar public îşi va mai risca pielea sã gireze cu semnãtura sa vreun document, ştiind cã oricând va putea fi condamnat pe considerente subiective care transformã Constituţia într-o formã fãrã fond şi respectarea drepturilor fundamentale ale individului într-o pretenție fără fundament.