Comisia Europeană a cumpărat Remdesivir pentru tratarea a 30.000 de europeni cu simptome severe de Covid-19
Comisia Europeană a semnat, marți, un contract cu o companie farmaceutică pentru a asigura doze de Veklury, denumirea comercială a Remdesivir, conform unui comunicat de presă al instituției.
Veklury a fost primul medicament autorizat la nivelul UE pentru tratamentul Covid-19 iar începând cu prima parte a lunii august vor fi puse la dispoziția statelor membre și a Regatului Unit loturi de Vekluri, cu sprijinul și coordonarea Comisiei Europene, pentru a răspunde nevoilor imediate.
„În ultimele săptămâni, Comisia a lucrat fără încetare cu compania Gilead pentru a ajunge la un acord prin care să se asigure livrarea în UE de stocuri din primul tratament autorizat pentru COVID-19. Ieri, la mai puţin de o lună de la autorizarea Remdesivir, a fost semnat un contract care va permite livrarea, începând cu prima parte a lunii august, a tratamentelor pentru mii de pacienţi. Comisia face tot ce îi stă în putinţă pentru a asigura accesul la tratamente sigure şi eficiente şi sprijină dezvoltarea vaccinurilor împotriva noului coronavirus. Acordul de ieri reprezintă încă un pas important în lupta noastră pentru combaterea acestei boli”, a declarat Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate şi siguranţă alimentară, potrivit comunicatului de presă al CE.
Instrumentul de sprijin de urgenţă al Comisiei va finanţa contractul, în valoare totală de 63 de milioane euro. Astfel va fi asigurat tratamentul a aproximativ 30.000 de pacienţi care prezintă simptome severe de COVID-19. Vor fi astfel acoperite nevoile curente în cursul următoarelor luni, asigurându-se în acelaşi timp o distribuţie echitabilă la nivelul UE, pe baza unei chei de repartizare, ţinându-se cont de avizul Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor.