Covid-19: 7 din 10 români se tem mai mult de internarea în spital decât de infectare
Un studiu realizat în această toamnă de Coaliția România Sănătoasă arată că unul din doi români consideră că pandemia de coronavirus i-a afectat puternic sau foarte puternic stilul de viață.
De asemenea, majoritatea celor care au răspuns cercetării se tem mai mult de spitalizare (69,46%) decât de infectarea cu noul coronavirus și consecințele Covid-19 (49,7%).
Totodată, aproximativ 29% dintre ei se tem de lipsa posibilității de asistență medicală, iar în jur de 22% se tem de măsurile de restricție care le dau viața peste cap.
Românii și-au făcut stocuri de medicamente
Conform studiului citat de Hotnews.ro, jumătate dintre români au în casă stocuri de medicamente, ibuprofenul, paracetamolul și aspirina fiind cele mai des întâlnite.
„Este important ca oamenii să înțeleagă care sunt limitele automedicației, iar noul protocol de tratament al Covid-19, publicat de autorități, vine cu anumite modificări importante: pentru tratamentul simptomatic, a fost clarificată folosirea medicamentelor antiinflamatoare, cu recomandarea ca AINS pot fi folosite fie în tratarea febrei, fie în reducerea durerii și inflamației. Pentru cazurile asimptomatice, nu se recomandă niciun fel de tratament.
Dincolo de Covid-19, studiul realizat de noi arată că trei din zece români tratează simptome de răceală și gripă, precum durerea și febra, cu ibuprofen. E foarte important, însă, să nu fie folosite antibiotice împotriva infecțiilor virale. Acestea pot fi administrate doar după un consult medical și pentru cazuri de suprainfecții bacteriene”, explică Ovidiu Covaciu, reprezentant al Coaliției România Sănătoasă.
Medicii de familie și infecționiștii sunt considerați a avea cel mai important rol în informare pentru peste jumătate dintre cei chestionați, în timp ce unu din trei români consideră că acest rol revine Ministerului Sănătății.
Românii au încredere în medici atunci când vine vorba despre tratarea răcelilor
Când vine vorba despre informațiile cu privire la tratarea răcelilor și gripei în context pandemic, peste 80% dintre români au cea mai mare încredere în medici.
„Ne bucură faptul că românii au încredere în medici și în recomandările lor, lucru absolut esential pentru a trece cu bine prin sezonul virozelor în context pandemic. Le recomandăm în continuare un tratament simptomatic și o urmărire atentă a evoluției bolii, precum și contactarea medicului de familie, ori de câte ori este nevoie”, a declarat Gindrovel Dumitra, medic primar medicină de familie.
De asemenea, 30% dintre respondenți sunt de părere că viața va redeveni la normal în următoarele 9-12 luni, iar aproape 20% dintre ei speră că acest lucru se va întâmpla chiar mai repede de atât, în următoarele patru-opt luni.