Profesorii greviști nu vor fi sancţionaţi, dar rămân neplătiți

Publicat: 11 iun. 2023, 20:00, de Viorela Pitulice, în Educație , ? cititori
Profesorii greviști nu vor fi sancţionaţi, dar rămân neplătiți

Ministrul Educației Ligi Deca spune că nu vor exista sancţiuni asupra cadrelor didactice care participă la grevă, dar nici nu vor fi plătite.

Neplata zilelor în care profesorii care au semnat pentru grevă au ales să protesteze nu reprezintă o sancțiune, ci este consecința aplicării unei prevederi legislative, a declarat duminică ministrul la briefingul de presă organizat după ședința de la Guvern. 

„Este vorba despre o prevedere legală asumată şi în scris de către federaţiile sindicale în informările pe care le-au făcut către membrii de sindicat. În acest context, legal, noi nu am făcut decât să rămânem în statul de drept pe care îl avem şi să aplicăm legea, adică am solicitat ca plăţile să se facă în funcţie de numărul de zile lucrate pentru fiecare cadru didactic. Toţi cei care au fost la şcoală vor fi plătiţi în conformitate cu zilele lucrate, cei care au ales o formă de protest, la fel, vor fi plătiţi în funcţie de zilele lucrate. Nu există niciun fel de altă sancţiuni”, a afirmat Ligia Deca duminică. 

Ministrul susține că nu a exercitat niciun fel de presiune asupra profesorilor, fie că au ales să protesteze sau nu.

“Nu am făcut niciodată presiuni asupra cadrelor didactice care protestează şi am rugat să nu existe niciun fel de presiune nici asupra cardelor didactice care au ales să continue procesul educaţional. Este normal să ne respectăm punctele de vedere şi opţiunea de a ne face publice anumite doleanţe’’, a spus Deca.