Miliardarul George Soros se retrage. Cine preia frâiele imperiului său
Miliardarul şi filantropul american George Soros, în vârstă de 92 de ani, se retrage de la conducerea imperiului și cedează controlul lui Alexander, fiul său în vârstă de 37 de ani.
Principalul obiectiv al moștenitorului, „mai politic” decât tatăl său, este să lupte împotriva posibilităţii revenirii lui Donald Trump la putere, relatează AFP, care citează Wall Street Journal.
George Soros este un personaj controversat, care începând cu anii 1980, a fondat o reţea de fundaţii („Open society foundations” sau OSF) cunoscută pentru investițiile imense în întreaga lume în diverse cauze, reforme economice şi judiciare, în drepturile minorităţilor şi ale refugiaţilor, dar şi în libertatea de exprimare.
Averea lui George Soros, ținta atacurilor cu tentă antisemită de nenumărate ori, este estimată de Forbes la 6,7 miliarde dolari.
Cine este Alexander
Alexander explică pentru WSJ, într-un interviu publicat duminică, faptul că este „mai politic” decât tatăl său, iar marea lui temere este că fostul președinte republican Donald Trump ar putea fi reales la Casa Albă în 2024.
“Mi-ar plăcea să văd că banii nu joacă un rol atât de important în politică, dar atâta timp cât o va face cealaltă parte, va trebui să continuăm să o facem şi noi”, a declarat Alexander.
Acesta ar trebui să urmeze calea deschisă de tatăl său – sprijin pentru democraţii, pentru personalităţile politice americane de stânga, dar şi să se implice în alte cauze, cum ar fi dreptul la avort sau egalitatea de gen, potrivit Realitatea.net.
Alexander Soros a fost ales preşedinte al consiliului de administraţie al fundaţiilor în decembrie, iar, în prezent, conduce activităţile politice în cadrul „super-PAC”, structură care plăteşte fonduri pentru campaniile candidaţilor politici.