Arafat: S-a propus prelungirea stării de alertă pentru 30 de zile, păstrând măsurile existente în acest moment
Secretarul de stat Raed Arafat a anunțat, după ședința CNSU, că s-a propus prelungirea stării de urgență cu 30 de zile.
”Propunerea este de prelungirea de stării de alertă pentru 30 de zile, păstrând măsurile existente în acest moment”, a anunţat, joi seară, şeful DSU, RAed Arafat.
Acesta a precizat că se va adăuga o singură nouă prevedere reveritoare la instalaţiile de transport pe cablu.
”Organizarea şi desfăşurarea activităţilor operatorilor de transport de cablu care deservesc pârtiile de schi se realizează prin ordin comun al miniştrilor. Dacă cabina are capacitate de 20 de persoane, probabil va fi stabilit că 10 persoane pot fi transportate cu cabina. Telescaunele, teleschiurile vor funcţiona la fel mai departe. În rest, toate măsurile care au fost până acum, bineînţeles cu excepţia deschiderii pieţelor, măsurile rămân la fel cele până la 1,5, cele între 1,5 şi 3 şi peste 3”, a mai precizat Arafat.
Acesta a anunţat că propunerile CNSU vor fi adoptate în şedinţa de Guvern.