Hala Laminor în flăcări! Au ars 100 de mp din acoperiș

Publicat: 12 iun. 2023, 17:30, de Vlad Stefan Orjan, în ESENȚIAL , ? cititori
Hala Laminor în flăcări! Au ars 100 de mp din acoperiș

Un incendiu care a izbucnit la Hala Laminor luni după-amiază a afectat aproximativ 100 de mp de acoperiș. Pe acoperiș se montau panouri fotovoltaice.

„Incendiul se manifestă la nivelul acoperișului, fiind afectată o suprafață de circa 100 mp. Au fost alertate 8 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 4 autoscări, două autospeciale de descarcerare și o ambulanță SMURD. Până în acest moment nu sunt victime”, a declarat pentru HotNews.ro sublocotenet Ana Covașniuc, purtător de cuvânt ISU București-Ilfov.

Hala Laminor a fost consolidată și renovată în 2022, la insistențele primarului Robert Negoiță. Costurile cu renovarea au ajuns la aproximativ 400 de milioane de lei, deși prețul inițial a fost mult mai mic. Pe parcurs, primarul Sectorului 3 a tot propus mărirea capitalului societăților din subordinea administrației pe care o conduce pentru a putea finaliza lucrările.

Transparența stadiului în care se aflau lucrările de la hala monument a fost aproape inexistentă în cei 5 ani de când s-a deschis șantierul acolo. Documentele pe această temă fie nu există, fie nu sunt publice. În schimb, au existat numeroase clipuri video făcute de primarul Robert Negoiță, la fața locului, conform buletindebucuresti.ro.