Bucăți din fosta Schweighofer Holzindustrie se vând la nemți
HS Timber, fosta Schweighofer Holzindustrie, vinde fabrica de la Sebeș și o centrală de la Reci.
Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Ziegler Holzindustrie GmbH & Co. KG intenționează să preia HS Timber Productions Sebeș SRL și activele aferente activității de exploatare a unei centrale termice pe biomasă ale HS Timber Productions Reci SRL.
Ziegler Holzindustrie GmbH & Co. KG, din Germania, se ocupă cu tăierea și rindeluirea lemnului. Compania face parte din Grupul Ziegler, ce activează în industrii variate: prelucrarea lemnului, logistică, construcții de case din lemn, comerț cu bușteni, inginerie, decorațiuni, gastronomie/domeniul hotelier, media.
HS Timber Productions Sebeș și HS Timber Productions Reci, parte din grupul HS Timber, sunt implicate în prelucrarea de produse din lemn. HS Timber este fosta Schweighofer Holzindustrie, o companie acuzată pentru achiziția de material lemnos de la aceste rețele de crimă organizată care defrișează suprafețe considerabile de pădure din Munții Carpați.
Activele aferente activității de exploatare a unei centrale termice pe biomasă, care urmează să fie achiziționate de la HS Timber Productions Reci de către Ziegler Holzindustrie, sunt situate în incinta HS Timber Productions Sebeș SRL.