Fierbe PSD! Grindeanu îi amenință pe colegii care nu sunt de acord cu Rafila și cu noul Guvern
Ministrul propus la Transporturi, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, după ce deputatul PSD Patriciu Achimaş-Cadariu a spus că nu va vota un guvern din care face parte Alexandru Rafila că din punctul lui de vedere, trebuie să existe o explicaţie pentru colegii care nu respectă deciziile partidului.
”Eu cred că fie care dintre noi, dincolo de componenta personală, am fost aleşi pe listele unui partid, fie că vorbit de PSD, PNL, UDMR, AUR, UDMR, nu a candidat nimeni independent şi eu nu ştiu să fie vreun parlamentar independent în acest moment. Eu nu cunosc vreun parlamentar, deputat sau senator, care să fi intrat în 2020 în Parlament independent”, a spus Grindeanu, informează NEWS.RO. ”Din punctul meu de vedere, trebuie să existe o explicaţie pentru colegii care nu respectă deciziile partidului”, a afirmat el.
Deputatul PSD Patriciu Achimaş-Cadariu, medic şi fost ministru al Sănătăţii, a anunţat miercuri dimineaţă că nu va vota un guvern din care face parte Alexandru Rafila, susţinut de social-democraţi pentru portofoliul Sănătăţii.
Cadariu precizează că nu va vota nici în comisia de specialitate în favoarea lui Rafila, căruia îi reproşează atitudinea în privinţa Planului Naţional de Combatere a Cancerului. Fostul ministru admite că a candidat pe listele PSD, la invitaţia partidului, dar subliniază că a candidat asumându-şi un angajament faţă de pacienţii bolnavi de cancer.