De ce vrea Comisia Europeană să amâne la plată 70 de milioane de euro din cererea 2 din PNRR

Publicat: 15 iun. 2023, 14:00, de Victor Scarlat, în ECONOMIE , ? cititori
De ce vrea Comisia Europeană să amâne la plată 70 de milioane de euro din cererea 2 din PNRR

România ar putea să ajungă în situația să îi fie amânată de către Comisia Europeană plata unei sume de 70 de milioane de euro din a doua cerere de plată din Planul Național de Redresare și Reziliență, din cauza unui jalon neîndeplinit privind hidrogenul.

Cea de-a doua tranșă de plată din PNRR are o valoare totală netă de 2,81 miliarde euro, acordarea ei fiind condiționată de îndeplinirea a 51 de jaloane și ținte.

Potrivit unor surse citate de Economedia, Comisia Europeană va avansa cu cererea de plată numărul 2 din PNRR, după ce Curtea Constituțională a decis miercuri că legea privind cloud-ul este constituțională.

Ar putea fi făcută, însă, o plată parțială, deoarece mai există o serie de probleme cu unele jaloane pe energie. Săptămâna viitoare, ar urma ca CE să evalueze viitoare cererea de plată a României, mai arată publicația.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat, în aprilie, că România nu a îndeplinit două jaloane din cererea 2 de plată din PNRR – jaloanele 129 și 133, în valoare de 143 de milioane de euro -, acestea fiind în responsabilitatea Ministerului Energiei, la conducerea căruia s-a aflat Virgil Popescu.

MIPE arăta atunci că plata aferentă celei de-a doua tranșe din PNRR poate fi efectuată pentru valoarea rămasă de 2,67 miliarde euro. Cât despre diferența de 143 de milioane euro, aceasta urma să fie plătită după finalizarea procedurii de clarificare a termenilor de îndeplinire a condițiilor specifice jaloanelor 129 și 133, într-un interval de maxim șase luni, explica MIPE.

Plan de măsuri

România a elaborat deja un plan de acțiuni, care include următoarele etape:

Pentru Jalonul 129, Semnarea contractelor pentru construirea unei capacități de electrolizoare noi de cel puțin 100 MW – Responsabil Ministerul Energiei:

1 – Obținerea scrisorilor de confort angajante din partea tuturor beneficiarilor cu care s-au semnat contracte de finanțare;
2 – Realocarea din PNRR sau alocarea de la bugetul de stat a bugetului necesar încheierii contractelor de finanțare cu cei 2 potențiali beneficiari care nu s-au mai încadrat în bugetul apelului de producție de hidrogen verde;
3 – Încheierea contractelor de finanțare (cu existența scrisorilor de confort angajante) și cu cei 2 potențiali beneficiari care nu s-au mai încadrat în bugetul apelului de producție de hidrogen verde;
4- Derularea auditului de follow up din partea Autorității de audit și rezolvarea oricăror constatări noi sau restante de către Ministerul Energiei;
5 – Transmiterea de către MIPE la Comisia Europeană a informațiilor și datelor referitoare la îndeplinirea observațiilor COM.

Pentru Jalonul 133, Semnarea contractelor pentru proiecte de cogenerare de înaltă eficiență pe gaz și încălzire centralizată – Responsabil Ministerul Energiei: 1 – Obținerea scrisorilor de confort angajante din partea tuturor beneficiarilor cu care s-au semnat contracte de finanțare,
2 – Confirmarea existenței unui teren lipsit de sarcini pentru realizarea proiectului CHP din contractul de finanțare încheiat între Ministerul Energiei și Primăria Constanța;
3 – Încheierea contractului de finanțare (cu respectarea întocmai a prevederilor Ghidului solicitantului) cu Primăria Municipiului Craiova;
4- Derularea auditului de follow up din partea Autorității de audit și rezolvarea oricăror constatări noi sau restante de către Ministerul Energiei;