Radu Oprea, despre salariul de 500 de euro din programul de guvernare: E o țintă realizabilă
Proaspătul ministru al Economiei a declarat să este sustenabil programul guvernului prin care salariul minim pe economie să ajungă la 500 de euro.
”Ținta este ca fiecare salariat din România să aibă net minim 500 de euro, salariul mediu 1.000 de euro, până la începutul anului 2025”, a afirmat, joi seară, ministrul Economiei, la finalul primei ședințe a Guvernului Ciolacu.
Ministrul a precizat că, de fiecare dată când s-a discutat despre creșterea salariului minim, întrebările au fost dacă IMM-urile pot face faţă, dar timpul a arătat că da şi ”toţi indicatorii economici au crescut”.
”Mediul antreprenorial ştie astăzi foarte bine că reţinerea forţei de muncă calificate în România este una dintre marile provocări pe care le au în faţă şi creşterea salariului minim pe economie este una dintre variante”, a mai declarat ministrul Economiei.
Radu Oprea s-a referit şi la Directiva UE referitoare la creşterea salariului minim.
”Ţina este realizabilă”, a conchis ministrul.