Teroriștii ar putea manipula Inteligența Artificială. „Computerul este complet în afara controlului”
Specialiștii din antitero sunt îngrijorați cu privire la amploarea pe care o ia Inteligența Artificială și avertizează că ar putea deveni o amenințare serioasă la adresa oamenilor. Creatorii Inteligenței Artificiale ar trebui să renunțe la idealul lor „tech-utopic”, spun aceștia pentru că noile tehnologii ar putea fi utilizate pentru a manipula indivizii vulnerabili.
Jonathan Hall KC, al cărui rol este acela de a verifica legislația împotriva terorismului, a subliniat că amenințarea la adresa securității naționale venite din partea Inteligenței Artificiale a devenit și mai vizibilă, iar tehnologia poate fi manipulată conform intențiilor teroriștilor.
„Aceștia au nevoie să fie lângă un mic neo-nazist în vârstă de 15 ani și să vadă împreună ce ar putea să provoace. Trebuie să întărim apărarea împotriva a ceea ce știm că oamenii ar putea să facă cu ea (inteligența artificială, n.r.)”, a spus Hall, potrivit The Guardian.
Chatboții pot convinge indivizii vulnerabili să lanseze atacuri teroriste.
„Ceea ce mă îngrijorează este gradul ridicat al oamenilor de a fi receptivi, iar computerul este complet în afara controlului. Limbajul, în contextul siguranței naționale, contează, pentru că, în ultimă instanță, limbajul este cel care convinge oamenii să facă anumite lucruri”, a mai punctat specialistul în legislația antiteroristă.
Alexander Blanchard, cercetător în domeniul eticii digitale, a spus că serviciile din Marea Britanie tratează cu seriozitate astfel de provocări venite din partea Inteligenței Artificiale.
„Este foarte multă implicare în mijlocul legiuitorilor din domeniul apărării și securității pentru a înțelege ce anume se întâmplă, cum indivizii pot folosi Inteligența Artificială și ce amenințări prezintă”, a spus acesta, citat de descopera.ro.