În Neamț, istoria este la un pas de excludere, fiind trecută sub controlul religiei
Un memoriu adresat ministrului Educației, Ligia Deca, de mai multe cadre didactice din județul Neamț scoate în evidență o situație incredibilă privind una dintre cele vechi discipline școlare.
„În ultimii ani, s-a încercat constant minimalizarea rolului istoriei”
Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Neamț, în frunte cu inspectorul școlar general impus de PSD, Florentina Luca-Moise (FOTO), a luat, recent, decizia desființării postului de inspector de istorie, atribuțiile specifice acestui post fiind transferate către inspectoratul de religie. Practic, în urma acestei decizii, inspectorul școlar de religie Mihai Giosan va prelua atribuțiile inspectorului școlar de religie Emanuel Bălan. Mai multe cadre didactice din județul Neamț sunt revoltate de decizia conducerii ISL Neamț, fapt pentru care au adresat un memoriu ministrului Educației, Ligia Deca.
„Analizând situația sub aspectul importanței acestei discipline în procesul de educație, decizia adoptată nu este una oportună. În ultimii ani, s-a încercat constant minimalizarea rolului istoriei și a importanței sale prin inițiative care vizau reducerea numărului de ore sau excluderea acestei discipline din categoria probelor scrise obligatorii la examenul de bacalaureat”, se menționează în memoriul cadrelor didactice din județul Neamț. Trist, dar adevărat!