23:14 • Internațional
Virgin Galactic face primul zbor cu avionul spațial. În 2021 aeronava va duce turiști în spațiu
VSS Unity, avionul spaţial Virgin Galactic dezvoltat de Richard Branson, va efectua sâmbătă primul zbor demonstrativ cu echipaj uman. Dacă testele vor fi un succes, aeronava urmează să ducă în spațiu primii turiști în anul 2021.
Vehiculul VSS Unity va decola de pe aeroportul comercial construit special în New Mexico (SUA) și va avea la bord un echipaj uman. Pe lângă testul de sâmbătă, alte trei sunt în plan înainte de a începe zborurile turistice.
Peste 600 de oameni – între care Justin Bieber şi Leonardo DiCaprio – au plătit câte 250.000 de dolari pentru a rezerva o călătorie cu acest avion.
La bordul avionului, în unul dintre cele trei teste, se va afla și milionarul Richard Branson, care a iniţiat proiectul în urmă cu 16 ani.
La bordul aeronavei Virgin Galactic se vor afla câte 6 turişti, care vor pluti la gravitaţie zero, la 97 de kilometri deasupra Pământului, iar specialiştii au spus că vehiculul va putea fi folosit şi pentru antrenamentele astronauţilor.