SURSE Alocațiile pentru copii ar urma să crească cu 20%
Alocațiile ar urma să crească cu 20%, de la 1 august, conform unor surse guvernamentale citate de Digi24.ro. Este varianta care apare în acest moment într-un proiect de ordonanță de urgență al Ministerului Muncii, care va fi discutat azi în ședință de guvern.
Decizia finală va fi luată azi, în ședința de Guvern.
Varianta majorării cu 20% e inclusă în proiectul Ministerului Muncii, în care este prevăzută și creșterea etapizată, astfel încât să se ajungă la dublarea alocațiilor până la jumătatea lui 2022, deci în doi ani.
Pentru copiii cu vârste între 2 și 9 ani, alocația s-ar majora cu 22,5 lei, astfel că va ajunge de la 150 de lei la 173 lei.
Pentru copiii cu vârsta sub doi ani sau pentru cei cu dizabilități alocația ar urma să crească cu 60 de lei, va ajunge la 360 lei.