Aleșii locali din Giurgiu și Ruse au semnat o declarație comună pentru aderarea la Schengen
Reuniți într-o ședință comună, la Giurgiu, consilierii locali din Giurgiu și Ruse au semnat joi o declaraţie comună şi o scrisoare deschisă cu privire la importanţa aderării la Spaţiul Schengen, document ce va fi transmis premierilor şi miniştrilor afacerilor externe din cele două ţări.
”Adresăm astăzi o scrisoare celor două Guverne pentru că eticheta de state Schengen ar aduce României şi Bulgariei noi oportunităţi şi pentru că cetăţenii au dreptul la o bună guvernare!
Aşa cum ne asumăm în declaraţia comună, împreună trebuie să ne constituim într-o voce comună care spune că cele două ţări au nevoie şi merită să intre în spaţiul Schengen!”, a declarat primarul municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu.
Primarul municipiului Ruse, Bulgaria, Pencho Milkov, a vorbit despre puterea comunităţilor locale.
”Conectivitatea noastră nu este decisă de preşedinţi, prim-miniştri sau lideri UE. Conexiunea noastră vine destul de natural de la individ la individ, din prietenie, contactele noastre zilnice şi munca noastră împreună.
De ani de zile, Ruse şi Giurgiu au arătat în mod continuu cum pot fi înlăturate barierele prin dialog şi parteneriat. Între noi, ca cetăţeni de ambele părţi ale graniţei, s-a creat o legătură atât de puternică încât politicienii şi administratorii trebuie să parcurgă acum o serie de paşi pentru a o transforma în documente”, a afirmat primarul municipiului Ruse, Pencho Milkov.
Ideea a fost întărită de directorul executiv al Asociaţiei Euroregiunea Danubius, Lili Gancheva, care a declarat că formula succesului acestui demers constă în încredere, acceptare şi continuitate:
”După cum se spune în Declaraţia Comună pe care o susţinem, cred că cheia succesului este să fim împreună pentru că aşa putem forma o voce comună pentru a fi auziţi! Merităm şi ar trebui să fim în Spaţiul Schengen!”
În scrisoarea comună, semnată de toţi consilierii municipali din Giurgiu şi Ruse şi care va fi înaintată premierului României, Marcel Ciolacu, şi premierului Republicii Bulgare, Nikolai Denkov, precum şi miniştrilor afacerilor externe din cele două ţări, se subliniază faptul că aderarea la spaţiul Schengen este „esenţială pentru schimbarea pe care o va aduce în regiune”.