Contracte cu americanii, încheiate după divulgarea de informații confidențiale, la baza militară Mihail Kogălniceanu

Publicat: 23 iun. 2023, 18:12, de Florentin Lucaniuc, în ACTUALITATE , ? cititori
Contracte cu americanii, încheiate după divulgarea de informații confidențiale, la baza militară Mihail Kogălniceanu

Șase suspecți, respectiv trei persoane fizice și trei companii, sunt urmăriți penal pentru folosire ilegală de informații confidențiale, luare și dare de mită. 

E vorba despre cazul de la baza militară de la M. Kogălniceanu, unde un suspect ar fi primit teren de 250.000 lei și mașină de 170.000 lei.

Procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale față de șase suspecți (trei persoane fizice și trei societăți comerciale) pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, dacă fapta a fost săvârșită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, luare de mită și dare de mită.

Schemă pentru acces la contracte cu SUA

În ordonanța procurorilor se arată că există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că, în perioada mai 2019 – septembrie 2022, unul dintre suspecți ar fi ocupat funcția de coordonator transport în Departamentul Transporturi al bazei militare Mihail Kogălniceanu, fiind acreditat și autorizat să gestioneze și să lucreze cu informații confidențiale -”business sensitive”.

Acest statut i-ar fi permis să aibă acces autorizat neclasificat, la sistemul Departamentului de Apărare al USA – Departament of Defense (DoD) în legătură cu activitatea zilnică, în cadrul domeniului de transport.

Suspectul respectiv ar fi pus la dispoziția celorlalți doi suspecți, care controlau cele trei societăți comerciale, informații nedestinate publicității referitoare la contractele comerciale încheiate de firmele din România cu două agenții autorizate de Forțele Armate ale USA să negocieze și să încheie contracte cu contractori agreați.

Acele informații ar fi privit prețurile cadru minimale și maximale, generale, oferite pe categorii de transport, kilometri, capacitate gabaritică, pe categorii precise de mijloace de transport, date privind punctul de plecare, punctul de sosire și rute strict stabilite, pentru România și alte țări din Europa.

Accesul la datele respective ar fi permis celor trei companii să încheie mai multe contracte și să încaseze de la de la autoritățile americane suma totală de peste 16.321.445‬ euro.

Pentru aceste „servicii” suspectul ar fi primit de la unul dintre oamenii de afaceri foloase necuvenite, dintre care DNA amintește sume de bani, un teren în suprafață de 574 mp situat în Constanța, cu o valoare declarată de 250.000 lei și un autoturism AUDI Q7, cu o valoare declarată de 170.000 lei.

Unul dintre cei doi oameni de afaceri, care controlau cele trei societăți, a ocupat și el funcția de “transportation coordinator”, dar a fost concediat în luna aprilie 2019, ca urmare a încălcării unor prevederi din regulamentul intern al bazei militare.

Au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra sumelor totale de 531.450 euro și 1.501.847 lei, ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la locațiile unde își desfășoară activitatea cele trei societăți comerciale și la domiciliul unuia dintre oamenii de afaceri, cercetat în contextul de mai sus.

Celor șase suspecți li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală și acuzațiile, precizează DNA.