Bacalaureat 2023. Proba la alegere a profilului și specializării, miercuri

Publicat: 28 iun. 2023, 08:43, de Victor Scarlat, în ESENȚIAL , ? cititori
Bacalaureat 2023. Proba la alegere a profilului și specializării, miercuri

Miercuri, 28 iunie, elevii de clasa a XII-a susțin proba la alegere a profilului și specializării din cadrul examenului național de Bacalaureat 2023. Accesul candidaților în săli este permis de la ora 7:30 și până la ora 8:30, conform ghidului publicat de Ministerul Educației. Fiecare probă începe la ora 9.

Examenul de miercuri este susținut la 11 discipline. Acestea sunt: anatomie și fiziologie umană, biologie vegetală și animală, chimie, economie, fizică, geografie, informatică, logică, argumentare și comunicare, psihologie, sociologie, filozofie, potrivit edupedu.ro.

Timpul de redactare a subiectelor pentru fiecare probă scrisă este de 180 de minute și se calculează imediat după distribuirea, către candidați, a subiectelor, conform Ministerului Educației.

În acest an, s-au înscris la Bacalaureat peste 130.500 de candidați, după cum a anunțat Ministerul Educației, în timp ce peste 32.000 de tineri care erau înscriși în clasa a XII-a nu s-au înscris la examen.