Colegiul Medicilor Stomatologi din România, grup infracțional organizat protejat de sistem și de stat

Publicat: 08 iul. 2023, 08:55, de Vlad Stefan Orjan, în Sănătate , ? cititori
Colegiul Medicilor Stomatologi din România, grup infracțional organizat protejat de sistem și de stat

Colegiul Medicilor Stomatologi din România este condus de către Biroul Executiv Național condus de dr. Ionescu Ecaterina, către Autoritatea Națională în Managementul Calității în Sănătate (fără avizul Ministerului Sănătății, fără consultatea corpului profesional medical stomatologic), dar și prin toate încălcările legii.

Printre încălcările legii se numără: lipsa transparenței decizionale, lipsa actelor administrative,ascunderea datelor contabile, cheltuieli externalizate fără votul Consiliului Național, modificarea de 3 ori a Regulamentului de organizare și funcționare, ultima dată prin atribuirea în plus de atribuții atât Consiliului Național peste cele prevazute în Legea 95/2006, practic subordonând această lege, prin aparitia în ROF a articolelor de la ”l la u” și unde atribuțiile sunt excesive depășind competența oferită de legiuitor, modificând art.29 (3) in scopul de a ascunde și reduce informarea corpului profesional privind modul în care se iau hotărârile în cadrul Consiliului Național precum și apariția art. 128′(în acest caz ,CMSR erijându-se în legiuitor.

Legea 95/2006-Art. 482. – (1) Profesia de medic stomatolog, indiferent de forma de exercitare, salariată și/sau independentă, se exercită numai de către medicii stomatologi membri ai CMSR.

Colegiul Medicilor Stomatologi România(CMSR) este un organism colegial care acționează sub autoritatea Ministerului Sănătății conform legii 571/2004 art.2(2), și a Legii 95/2017- ,art.486,art.510 (1,3),  cu responsabilități delegate de autoritatea de stat, în domeniul autorizării, controlului și supravegherii profesiei de medic stomatolog ca profesie liberală, de practică publică autorizată, deci cu atribuții delegate doar pentru reglementarea profesiei de medic stomatolog și nu a sistemului administrativ si managerial de sănătate stomatologic național, conform anchetatorii.ro.

Biroul executiv Național lucrează în bloc, conform art.41 și art.42 din Regulamentul de organizare și funcționare.

Art. 41. – (1) Biroul executiv național este format dintr-un președinte, trei vicepreședinți, un secretar general și un trezorier, aleși în mod individual de către Adunarea generală națională.

 (2) Membrii Biroului executiv național fac parte integrantă din Consiliul național, conduc în mod curent lucrările acestuia și activitatea permanentă a Colegiului Medicilor Stomatologi din România.

Art. 42. – (1) Biroul executiv național lucrează legal în prezența a 4 din membrii săi și ia decizii valabile cu votul majorității simple a membrilor prezenți.

Activitatea unui organism precum Consiliul Național  se documentează în teritoriu într-un singur mod și anume: procese-verbale redactate și trimise în timp real în teritoriu, conform ROF text consolidate la 30.06.2017, art. 29, alin. 3 (tot ce s-a modificat cu privire la semnalările privind încălcările legii de către membrii Biroului executiv Național a fost modificat cu rea intenție). Aceste procese verbale trebuie să conțină: prezența certificată prin semnătură, toate problemele discutate, măsurile, hotărârile și documentele propuse spre adoptare, existența cvormului sau a altor condiții legale necesare pentru adoptarea celor de mai sus. Explicit numărul de voturi “pentru”, “împotriva”, ”abțineri”. Semnarea, separată de prezență, care să certifice participarea la luarea efectiva a deciziilor (este posibil ca unii membri să părăsească ședința și să nu participe la vot ). În absența acestor condiții minime, orice hotărâre sau act adoptat de Consiliul Național sau oricare alt organism (inclusive Asociațiile de locatari) este nul.

Biroul Executiv național al CMSR a încălcat cu bună știință legea bunei guvernări sfidând un întreg corp profesional și fără ca vreun reprezentant al Ministerului Sănătății să fie prezent în ședințele Consiliului Național, art. 510, alin. 3 și art. 533, alin. 2. Nu există avizul Ministerului Sănătății privind legalitatea deciziilor luate de către Consiliul Național și de către BEX Național.

În acest moment nu se știe cine este reprezentantul Ministerului Sănătății în cadrul Consiliului Național al CMSR, nimeni din Ministerul Sănătății nu a participat la aceste ședințe, asa cum ar fi trebuit conform L95/2006, titlul XIII și nici corpul profesional nu a primit informare în acest sens.

Membri Biroului Executiv National al CMSR fac parte din comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății, ale Ministerului Educației, Consiliului național de acreditare a diplomelor și titlurilor universitare(CNADTCU), Agenția română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), în concluzie intrând sub incidența legii 571/2004.

http://www.ms.ro/wp-content/uploads/2020/06/OMS-982_2020-privind-aprobarea-componen%C8%9Bei-nominale-a-Comisiei-de-medicin%C4%83-dentar%C4%83.pdf

http://www.cnatdcu.ro/paneluri-cnatdcu/

https://www.aracis.ro/comunicat-referitor-la-noua-structura-a-consiliului-agentiei-romane-de-asigurare-a-calitatii-in-invatamantul-superior/

 Componența Comisiei de medicină dentară din cadrul Ministerului Sănătății,

-d-na Ionescu Ecaterina – președinte

-dl.Brezoescu Alexandru  vicepreședinte

-d-na Forna Norina Consuela(membru în Biroul Executiv Național al CMSR)

-d-na Păcurar Mariana- președintele Comisiei superioare de disciplină al CMSR

-Ordin nr.140/29.01.2018

-Ordin nr.982/02.06.2020

  • Anexa nr.3 pentru mandatul 2020-2024 din cadrul comisiilor de specialitate ale Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare ( CNADTCU) unde la medicină dentară sunt:

președinte : Bucur Alexandru

membru: Forna Norina, Ionescu Ecaterina, Păcurar Mariana.

 -Extras în data de 19.01.2022 de pe portalul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul superior (ARACIS)- unde d-na Ionescu Ecaterina- este evaluator extern al calității în medicină ( medicina dentară,medicină generală, farmacie).

extras din L95/2006

-Art. 510. -(1)CMSR este prevazut cu responsabilități delegate de autoritatea de stat, în domeniul autorizării, controlului și supravegherii profesiei de medic stomatolog ca profesie liberală, de practică publică autorizată

(3) Ministerul Sănătății urmărește modul de respectare a prevederilor legale în activitatea CMSR.

Conducerea CMSR prin Biroul Executiv Național condus de d-na Ionescu Ecaterina a trădat interesele corpului profesional cedând profesia sub incidența Autorității Naționale în Managementul Calității în Sănătate

Conducerea CMSR prin președinta dr.Ionescu Ecaterina nu a prezentat și nici nu poate prezenta nici o dovadă care să fi fost comunicată corpului medical cu privire la informarea privind acesta lege 185/2006. Nu există. Decizia s-a luat arbitrar, de catre tot Biroul Executiv Național. Nu există proces-verbal prin care vreun membru din Biroul Executiv Național să fi fost împotriva acestei decizii.

În anul 2017, a apărut Legea 185/2017, legea Autorității Naționale în Managementul Calității în Sănătate, care spunea că fiecare furnizor de servicii medicale trebuie să fie acreditat în vederea stabilirii calității actului medical.

Aceste acreditări nu aduceau un plus în calitatea actului medical, erau doar acte care trebuiau completate și taxe plătite acestei autorități. Evaluatorilor trebuia să le plătim cazarea, transportul și masa, plus onorariul pe oră, minim două persoane în control. Dacă cabinetul nu se încadra în standardele copiate de la Joint Commision International ( JCI) ,de această autoritate ANMCS, atunci după o perioada între 3-6 luni iar reveneau în control, pe alte taxe.  Altfel, acestă entitate juridică emitea o clasificare că nu  faci calitate medicală și ai fi figurat pe o lista neagră. Practic, te aduceau în faliment și astfel sistemul medical ambulatoriu ar fi fost preluat de clinicile mari în spatele cărora stau trusturi de investiții.

Pentru a contracara acest jaf sub umbrela legii s-a constituit un grup de lucru în Timiș  în cadrul Societății Timiș a Medicilor de Familie, în cadrul căruia s-a constituit departamentul de medicină dentară.  Am fost reprezentantul medicinei dentare în cadrul acestui grup de lucru care a militat pentru exceptarea medicinei de ambulatoriu de la această lege, finalizare fericită prin apariția Legii 329/2018 privind modificarea art.7 aliniatul 5 din Legea 185/2017.

-extras din „Dezbateri parlamentare”- ședința Camerei Deputaților ” – votul privind exceptarea cabinetelor din ambulatoriul de specialitate de la L185/2017 ( Autoritatea Națională in Managementul Calității în Sănătate), ședința de vot în care deputatul Ungureanu a spus public faptul că un grup din Timișoara( în care eram și eu) au informat cu privire la implicațiile implementării acelei legi.

– Stenograma+ video interviului la DCNews unde dr. Cepoi Vasile- președintele Autorității Naționale în Managementul Calității în Sănătate a afirmat că standardele cerute Medicilor au fost validate de conducerea Colegiului Medicilor Stomatologi România, conducere care nu a informat corpul profesional, nu a fost supus dezbaterii publice, nu s-a votat de către medici, această conducere cedând profesia.

Nu există nici un material trimis de către CMSR în vederea exceptării medicilor stomatologi de la legea 185/2017, legea ANMCS . Nu exista informarea, nu există transparență decizională, nu există vot sau semnătura vreunui medic.

Aveți adresele Colegiilor Teritoriale 2-Mures, 1-Gorj, 1-Ialomița,2-Călărași, 1-Sălaj ,1-Teleorman, 1-Mehedinti, prin care se confirmă faptul că nu s-au făcut de către Consiliul Național sau vreun Colegiu teritorial nici o propunere de modificare legislativă, nu există nici un raport de oportunitate și necesitate în vederea vreunei modificari legislative, nu s-a primit nici un proces verbal, nu s-a semnat nimic, nu au primit materialele supuse discuției în Consiliul Național.

Adresa-CMSTM-Nr_-8801-din-30_01_2023Descarcă

ADRESA-CMSTM-NR_8656-DIN-10_11_2022_CATRE-MSDescarcă

HOTARARILE-AG-CMSTM-DIN-25_02_2022_SEMNATURIDescarcă

D-na Ionescu Ecaterina a comis o fraudă academică(înșelăciune în formă continuată), declarând în fişa de autoevaluare, în anul 2006, la concursul de promovare Iin UMF Carol Davila că are nu mai puţin de 13 articole ştiinţifice recunoscute ISI (baza ce reuneşte cele mai importante articole ştiinţifice din întreaga lume).

CV- ul d-nei dr.Ionescu Ecaterina- apare pe site-ul ARACIS – aveți link-urile:

https://www.aracis.ro/…/CV-Ionescu-Ecaterina-IANUARIE…

Primul articol ISI apare în iunie 2008, într-un volum de economie-articol scris cu fiica dânsei care dorea o promovare la Facultatea de Științe Economice București.

În CV-pag.15-pozitia 84. -„An Economic Analysis of the Romanian Healthcare System based on an European Comparative Approach”

Al doilea articol ISI este apărut tot în 2008 – poziția 85 de la pag.15 din CV-ul dânsei, apoi un alt articol ISI în anul următor, în 2009- la poziția 79.

La fel- apare pe site-ul CNATDCU- aveți link-ul.

http://www.cnatdcu.ro/…/2019/04/8.-IONESCU-Ecaterina.pdf

dar în acest CV- articolul apare la poziția 75-la pag.16

75. „An Economic Analysis of the Romanian Healthcare System based on an European Comparative Approach „

Dr. Ionescu Ecaterina a obținut titlul de profesor universitar în anul 2006, fără să îndeplinească condițiile minimale.

Conform fișei de autoevaluare a activității științifice completate sub semnătura privată în data de 13.01.2006, d-na Ionescu Ecaterina a completat rubrica din stânga paginii sus, la rubrica ISI cu confirmarea prin sintagma DA- 13 , conducând la ideea falsă că are deja în fapt 13 articole ISI, a mințit sub semnătură privată în fișa de autoevaluare a activității științifice.

Conform criteriilor minime din aceea perioada și trecute în fișa semnată de d-na Ionescu Ecaterina pe care o atașez (care se afla în original și la dosarul d-nei Ionescu Ecaterina de la Facultatea de medicină dentară UMF CAROL DAVILA-BUCUREȘTI) pentru a avansa de la gradul de conferențiar universitar la profesor universitar trebuia un minim de:

a) 5-7 articole/studii/ brevete de invenție, după caz- realizate in ultimii 5 ani în calitate de autor, coautor, coordonator prezentat în copie, dintre care cel puțin să fie cotate. Dintre acestea, cel puțin 2 trebuia să fie cotate ISI,

fiind permisă echivalarea celorlalte 2 articole ISI cu 8 articole publicate în reviste naționale.

b) 2 cărți de specialitate dintre care cel puțin una este publicată în calitate de prim sau unic autor.

Conform CV atașat și publicat atat în spațiul online cât și pe pagina ARACIS si CNADTCU, dar și a datelor atașate de pe platforma Web of Knowledge( Web of Science)-platforma Thomson, în perioada celor 5 ani anteriori, adică 2001- 2005, nu există nici un articol ISI publicat de d-na dr.Ionescu Ecaterina.

Primul articol ISI publicat apare atât în CV atașat cât și pe platforma Web of Knowledge (Web of Science) abia în anul 2008 ,la 2 ani după obținerea titlului de profesor universitar și a beneficiilor materiale oferite de aceasta titulatură.

Ex: 

A) În CV d-nei Ionescu, articolele publicate sunt ordonate descrescătoare începând cu nov.2021- pag.10 – din CV.

În căutare găsim:

Punctul 84- anul 2008- primul articol ISI și care corespunde cu punctul 28 din datele de pe site-ul Web of Knowledge .

B) În paginile de pe platforma Web of Knowledge (9 file) în stânga sus apare ca și autor selectat Ionescu Ecaterina, iar dedesubt apare ce se caută în legătură cu acest nume: autor.

Paginile cu lucrări sunt în ordine descrescătoare, din anul 2019 până în 2008:

-unde la punctul 28 reieșit în urma căutării în site a rezultat primul articol publicat de Ionescu Ecaterina cotat ISI

-la punctul 27, în anul 2009, apare următorul articol, și tot așa, iar în urma căutării rezultă că de fapt numărul de 13 articole trecut în fals pe fișa de autoevaluare s-a realizat un anul 2016, așa cum rezultă la punctul 14 al selecției căutării.

Acest site, Web of Knowledge, reprezintă oglinda științifică a fiecărui cadru didactic universitar, cercetător.

Concluzie: Probele coroborate arată clar că primul articol ISI a fost publicat în anul 2008 și că nu a fost îndeplinită condiția minimă de 2 articole ISI publicate în cazul d-nei Ionescu Ecaterina în momentul promovării din anul 2006, recurgând la falsificarea datelor în obținerea scopului dorit, cu ajutorul celor din UMF Carol Davila București, a Ministerului Educației și Cercetării, CNATDCU.

Mai grav este faptul că cei care au avizat aceasta (Ministerul Educației și Cercetării -prin CNADTCU, UMF Carol Davila București – de unde i s-a înaintat dosarul de promovare, au echivalat cele 2 articole ISI obligatorii cu 8 articole publicate în reviste naționale, când de fapt acest lucru se poate doar dacă le ai pe cele 2 articole obligatorii. (1 articol ISI se echivalează cu 4 articole în reviste naționale recunoscute în domeniu).

În cazul în care d-na Ionescu Ecaterina poate prezenta cele 2 lucrări științifice ISI publicate așa cum ar fi trebuit normelor, în perioada 2000-2005, atunci Domniile Voastre, sunteți îndreptățiți să nu luați în considerare această scrisoare deschisă privind frauda academică, dar, în caz contrar, vă solicit ajutorul în aplicarea legii.

Mai mult, d-na Ionescu este reprezentant al UMF București în Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), pentru a putea să-și rezolve singură problema, fiind membru în singurul consiliu ce ar putea decide retragerea unui titlu obținut ilegal dar este membra si in ARACIS-evaluator extern-impostoarea verifica calitatea in invatamentul universitar..

-articol din ziarul Puterea din data de 04.09.2006 unde în pagina a 2-a și a 3-a este nominalizat numele d-nei Ionescu care a folosit date false în fișa dânsei de autoevaluare la concursul susținut în anul 2006.

-articol din 7 iunie 2013 din ZiareLive.ro,care spun exact același lucru.

– articol din Cetățeanul.net din data de 1 aprilie 2019 unde în.pagina 2 se spune același lucru

–articol din ziarul Cetățeanul.net din data de 27 noiembrie 2019 unde se arată că ca d-na Ionescu Ecaterina a reușit sa acapareze toate funcțiile pe linie universitară dar si in Colegiul Medicilor Stomatologi România, practic având tot sistemul stomatologic sub control.

-articol din Pamfletarii.ro- ” Prorector ce a folosit date false pentru a deveni profesor universitar, propus membru CNADTCU „.

Acest articol arată faptul ca presa a dezvăluit cazul,faptul ca Ministerul Educației nu a luat nici o măsură, dar și faptul ca dansa a fost propusa ca și reprezentant al UMF Carol Davila în CNADTCU ca sa-si rezolve singura problema.

-articol presă- Pamfletarii.ro – „Prorector ce a folosit date false pentru a deveni profesor universitar, propus membru CNADTCU „

http://pamfletarii.ro/prorector-ce-a-folosit-date-false-pentru-a-deveni-profesor-universitar-propus-membru-cnatdcu/

-articol presă-Puterea24-din data de 24.09.2013- unde la pag.2 din articol,sub titul „Conducerea ar trebui sa se judece singură, după Ministerul Educației. Cosa Nostra de la Medicină „- aliniatul 4- Se referă la impostura d-nei Ionescu Ecaterina si falsul prin care a ajuns profesor universitar.

-articol ” Fraudă academică. Prorectorul UMF București a folosit date false pentru a deveni profesor universitar”

-articol ” Alți 2 medici străini,fără avizul de practică în România, sunt promovați pe site-ul unei clinici private din București „.

-articol din 1 aprilie 2019-Cetateanul.net- „Scandal la Colegiul stomatologilor! Conducerea,acuzată că nu dă socoteală privind banii din cotizații ” iar în pagina 2 ,3,4, sub titlul ” Colegiul Medicilor ,sub ” zodia” Ecaterinei Ionescu- sunt descrise o parte din cele sesizate de subsemnata către Consiliul Național al CMSR, catre Parchet,către Ministerul Sănătății, Ministerul Educației, CNADTCU, Senatul UMF Carol Davila,DNA.

-articol din 22 noiembrie 2019- Cetățeanul.net- ” Cine face jocurile la Colegiul Medicilor Stomatologi.  Ecaterina Ionescu, ” Capo di tutti capi”.

Proba veridicității care  constituie baza afirmației mele privind faptul că d-na Ionescu Ecaterina nu desfășura activitate medicală ca și practician stomatolog este extras de pe pagina declarațiilor de avere depusă la UMF Carol Davila și completată nr.88/ 06.06.2019.(perioada completată se referea la anul 2018 și 2019).

– Stenograma afirmațiilor d-nei Ionescu Ecaterina, înregistrate,și care cere Timișului sa plece din Colegiul Medicilor Stomatologi România+ înregistrarea .

Cazul Adi Ammar

3.Impreună cu secretarul general al Colegiului Medicilor Stomatologi Timiș, prof.univ dr.Ogodescu Alexandru, am sesizat faptul că un medic din spațiul non-UE ,Adi Ammar,cu CNP 7741113350025, care fără să cunoască limba română asa cum prevede L95/2006 art. 508 si 508′. – dar în posesia unui certificat lingvistic de cunoaștere a limbii române semnat de dr.Ionescu Ecaterina si Dr.Forna Norina Consuela(presedinta Comisiei lingvistice), s-a prezentat la Colegiul Medicilor Stomatologi Timiș pentru a se înscrie ,însoțit de interpret. În urma discuțiilor purtate în limba franceză, acestui medic i s-a precizat faptul că nu poate fi înscris în CMS Timiș până nu va cunoaște limba română. Am fost 3 martori: prof.univ dr. Ogodescu Alexandru care a si vorbit cu dansul in limba franceză, d-na secretară Vuinov Marica și subsemnata. 

Toate aceste date reies atât din reportajul  de la TVR Timișoara, din declarația notarială a prof.univ dr.Ogodescu Alexandru, din declarația secretarei CMS Timiș  d-na Vuinov Marica în fața instanței ( anexata la dosarul cauzei), din declarația președinte CMS d-na Barbu Delia ( anexata la dosarul cauzei).

După ce dr. Adi Ammar a fost respins la CMS Timiș a plecat la CMS București și unde a fost acceptat sa fie înscris, încălcându-se :

Legea 95/2006 – art.508(3) si 508′

(3) Medicii stomatologi cetățeni ai unui stat membru al UE, ai unui stat aparținând SEE sau ai Confederației Elvețiene, care exercită profesia ca urmare a recunoașterii calificării profesionale de către autoritățile competente române, trebuie să posede cunoștințele lingvistice necesare desfășurării activităților profesionale în România.

 Art. 508′ . – (1) Colegiul Medicilor Stomatologi din România se desemnează ca autoritatea competentă să verifice respectarea obligației prevăzute la art. 508 alin. (3).

(2) Verificarea cunoștințelor lingvistice se limitează la cunoașterea limbii române ca limbă oficială în România.

(3) Colegiul Medicilor Stomatologi din România poate efectua verificarea cunoștințelor lingvistice numai după emiterea conform normelor comunitare a cardului profesional european de medic stomatolog sau, după caz, numai după recunoașterea calificărilor profesionale de medic stomatolog. În aprecierea cunoștințelor lingvistice, CMSR va ține cont de durata activității care urmează a fi desfășurată. Dovada cunoștințelor lingvistice se poate face cu un certificat de competență lingvistică.

4. La CMS București  președinte era dl. Brezoescu Alexandru Dumitru care ocupa si funcția de secretar general în Biroul Executiv Naţional al CMSR( dar care conform Legii 95/2006 art-484(b) , art. 487. – (1) ,art.488- este incompatibil cu profesia si cu orice funcție de conducere si este o fapta penala, conform probelor depuse- acționar în cota de 5% la Coronis SRL- care are ca obiect de activitate comerț cu produse farmaceutice ) iar d-na Ionescu Ecaterina era președinte CMSR și vicepreședinte CMS București, iar dl. Bucur Alexandru era vicepreședinte al CMSR și vicepreședinte CMS București.  Aceste 3 persoane au favorizat înscrierea d-lui Adi Ammar în Colegiul Medicilor Stomatologi București.

În urma reportajului de la TVR 1, dl.Brezoescu Alexandru Dumitru, în calitatea pe care o avea de președinte CMS București a refuzat sa răspundă .

Extras de pe portalul listefirme.ro – unde apare firma Coronis SRL  și unde dl. Brezoescu Alexandru Dumitru este acționar în cota de 5%, cod CAEN 4646- comerț cu ridicata al produselor farmaceutice și medicale. Firma este activă conform ANAF și apare pe portalul Ministerului-depun extrasele MF.

Societatea a fost înființată în 01.04.1991, este activă, pe profit,așa cum rezultă și din datele publice ale Ministerului Finanțelor.( a se vedea atașamentele)

Explicații:

Pag 1- CUI RO 380368 ( înființată în 01.04.1991)

            cod CAEN- 4646 – comerț cu ridicata a produselor farmaceutice

Pag.2 – date defalcate pe ani începând cu anul 2000 pana în 2019, cu profit

– sedii secundare în București și Brașov

Pag.3- reiese clar faptul că ANAF are ultimele date actualizate din 04.01.2021.

În anul 2006 a apărut Legea 95,titlul XIII, care reglementează foarte clar calitatea de medic stomatolog și conform art.490-art.1( b,c),art.4,art.5, această calitate de medic stomatolog este incompatibilă cu orice activitate economică de comerț.

În momentul apariției legii 95/2006,conform art.490- art.4 si art.5, dl.Brezoescu Alexandru Dumitru trebuia să-și incheie fie activitatea de comerț, cu produse farmaceutice,fie să renunțe la profesia de medic stomatolog si cea de membru in oganele de condducere ale profesiei. Nu a făcut nici una,nici alta.

În această situație dl.Brezoescu Alexandru este incompatibil cu profesia de medic stomatolog- conform art.490 din L95/2006, nu avea dreptul să fie înscris în CMSR, nu avea dreptul să candideze la nici o funcție de conducere,nu avea dreptul sa faca parte din Biroul Executiv National,nu avea dreptul să facă parte din Comisia de medicină dentară din cadrul Ministerului Sănătății,toate aceste fapte fiind sub incidenta penala si deja sesizate Parchetului,conform art.487 si art.488 din Legea 95/2006.

Biroul Executiv Național al CMSR prin reprezentat de d-na Ionescu Ecaterina nu a depus nici un fel de sesizare către organele de anchetă cu privire la cele sesizate de mine,dimpotrivă mi-au facut primul dosar de cercetare disciplinară pentru faptul ca am dezvăluit cazul Adi Ammar, că am efectuat cercetari pe cont propriu și acest medic care figurează cu practică permanentă activă ( inclusiv acum)la Colegiul Medicilor Stomatologi București nu figurează nici în  programul Revisal de la Inspectoratul Teritorial de Muncă București sau Ilfov și nici ca și contribuabil la ANAF București sau  ANAF Ilfov.

Conform Legii 95/2006,art.491(1)-  Medicii stomatologi care întrunesc condițiile prevăzute la art. 477 exercită profesia pe baza certificatului de membru al CMSR, avizat anual pe baza asigurării de răspundere civilă, pentru greșeli în activitatea profesională, valabilă pentru anul respectiv, iar fiecare Colegiu teritorial fiind obligat sa aibe dosarul fiecarui medic înscris, la zi .

Verificarea fiecarui medic fiind facila si rapida,dar Biroul Executiv National a dat dovada de rea credinta incercand sa musamalizeze cazul,neanuntand autoritatile de ancheta dar deschizandu-mi dosar la Comisia Superioara de disciplina in vederea reducerii mele la tacere.

Conform art.491(4)-certificatul de membru al CMSR devine operativ numai după încheierea asigurării de răspundere civilă, în această poliță fiind toate datele cu privire la domiciliu și locul de muncă.

Nu s-au prezentat niciodată aceste date, acest medic Adi Ammar nu figurează în sistemul Revisal la Inspectoratul Teritorial de Muncă, nici în datele ANAF privind plata taxelor sau în sistemul de pensii ca și contribuabil.

-copie mail trimis de Adi Ammar de pe adresa [email protected] ,catre CMS Timis cu copia certificatului lingvistic

-copia certificatul lingvistic de cunoastere a limbii romane pe numele dl.Adi Ammar,cu CNP 7741113350025, cu calificativul „admis” eliberat sub semnatura dr.Ionescu Ecaterina si Dr.Forna Norina .

-extras de pe pagina CMSR- unde medicul Adi Ammar- figurează cu practică permanentă activă.

Temei legal- Legea 95/2006 art.484(b)

                         legea 95/2206 art. 487.- (1),art.488,art.490,art.491

                             – art.508(3) si art.508′

                            -Art. 510. -(1,3)

4. Bucur Alexandru-

Profesor Bucur este Şeful Disciplinei de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială, Șef al Clinicii de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială, la Facultatea de Medicină Dentară a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti,coordonatorul rezidențiatului de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială și Chirurgie Stomatologică și Maxilo-Facială în cadrul Centrului Universitar București, responsabil național al programului de pregătire complementară în inhalosedare prin amestec inhalator cu protoxid de azot şi oxigen în Stomatologie, membru al Academiei de Științe Medicale din România, președintele comisiei de medicină dentară din cadrul Ministerului Educației- anume Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare ( CNADTCU) ,vicepreședinte al Colegiului Medicilor Stomatologi București și vicepreședinte al Colegiului Medicilor Stomatologi România.                                            

Moralitatea și onorabilitatea se pare că nu există pentru asemenea persoane, dimpotrivă, au o dorința acerbă de a se cățăra în cele mai înalte funcții pentru a-și urmări interesele personale.

-Anexa nr.3 pentru mandatul 2020-2024 din cadrul comisiilor de specialitate ale Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare ( CNADTCU) unde la medicină dentară sunt:

președinte : Bucur Alexandru

http://www.cnatdcu.ro/paneluri-cnatdcu/

pozitia 22

22. Medicină dentară (cei boldati sunt in CMSR)

1. Bucur Alexandru – președinte – Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti

2. Băciuţ Mihaela – vicepreședinte – Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca

3. Forna Norina – membru – Universitatea de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” din Iaşi

4. Ionescu Ecaterina – membru – Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti

5. Negruțiu Meda-Lavinia – membru – Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeş” din Timişoara

6. Păcurar Mariana – membru – Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureş

7. Roman Alexandra Livia – membru – Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca

8. Sinescu Cosmin – membru – Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeş” din Timişoara

9. Șurlin Petra – membru – Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova

În 2013, presa descoperea mai multe cazuri clare de plagiat în mediul universitar. Era vorba de zeci de lucrări de diplomă ale absolvenților Facultații de Medicină Dentară din cadrul Universității “Carol Davila” din București, lucrări ce aparțin unor studenți care l-au avut ca profesor coordonator pe actualul decan al facultății, profesorul Alexandru Bucur.

Perchezitii la UMF „Carol Davila”. Cadre didactice, suspectate ca primeau mită de la studenți, cărora le dădeau subiectele. Cât „costă” un examen –-> https://goo.gl/DsFgc1

A scăpat la ICCJ doar pentru că au cazut protocoalele dintre Parchet și SRI și vezi doamne nu mai erau probe??? Ar trebui să le ceară cineva de la SRI sau Parchet, ca să se vadă ca există faptele și așa au scăpat zeci de hoți.

A fost informator al Securității – dovada dosarul atașat unde este angajamentul lui.

5. dr.Oltean Mia-trezorier in CMSR-a dat declaratii mincinoase impotriva mea(Cutui Mihaela) dar am gasit dovezi ca a fost inscrisa in 2 Colegii teritoriale pentru a candida in vederea prinderii unei functii de conducere.Dansa  manevreaza cu dr. Ionescu, banii CMSR.

D-na Oltean Mia Rodica prin plângerea mincinoasă depusă in urma căruia mi s-a deschis dosarul de disciplina nr.CSD nr. 25/2O19, plângere care nu mi-a fost pusa la dispozitie niciodata, a comis fapte care pot duce la prezumția de abuz de putere,fals și uz de fals în înscrisuri , declarație mincinoasă împotriva subsemnatei,prin toate acestea reușind sa-mi cauzeze prejudicii de imagine, profesionale și materiale, inclusiv prin hărțuire,prin aceasta dorind sa-mi lezeze drepturi constituționale, în vederea ” interzicerii” acestor drepturi in baza unor prevederi ilegale ale Regulamentului electoral a CMSR si care incalca legea, anume de a fi validată în vederea candidaturii la o funcție în cadrul alegerilor interne din cadrul CMSR,abuz care continuă și în continuare ajutată de Comisia superioară de disciplină, d-na Oltean Mia Rodica pretinzând că este defăimată și lezată în demnitate și integritate, acte săvârșite cu premeditare în asociere cu întreg Biroul Executiv National al CMSR( dr.Ionescu Ecaterina, dr.Bucur Alexandru, Dr. Forna Norina Consuela, Dr.Brezoescu Alexandru Dumitru ( dosar 377/P/2022 -redirectionat catre DNA de la parchetul de pe langa judecatoria sector 1 Bucuresti), dr.Cîmpian Radu Septimiu, si prin sprijinul nemijlocit al Comisiei Superioare de disciplină a CMSR- constituind un grup cu care sa-si musamalizeze faptele ,cu toate că dânsa știa foarte bine ce acțiuni ilegale a comis în trecut.

  1. Cu privire la faptele afirmate de mine referitor la d-na Oltean Mia Rodica- care se regăsesc în argumentarea ” juridică ” a deciziei Comisiei superioare de disciplină în vederea sancționării mele- pagina 7- art.ii)

 „ii) acuzații legate de exercitarea nelegală de către petentă ( dr.Oltean Mia Rodica) a profesiei de medic stomatolog, prin deținerea simultană a calității de membru în cadrul a doua colegii teritoriale (,,sunteți singurul membru CMDR care la un moment dat ați făcut parte din 2 Colegii județene încercând să obțineți funcție de conducere la care se poate dintre aceste Colegii”)

În sensul demontări minciunilor din plângerea dr. Oltean Mia menționată în decizia de la punctul ii)depun următoarele probe:

 Acestea au fost obținute prin Ministerul Sănătății- Direcția de Sanatate Publică Timiș adresa nr.17302 in data 05.07.2022 si înregistrată la CMS Timiș cu nr.8434 din 12.07.2022 care conține date din arhivele Colegiului Medicilor Timiș din anul 2003, Colegiului Medicilor Stomatologi Timiș din anul 2005 si arhivele Direcției de Sanatate Publică Timiș din anul 2003-2010.

Adresa stipulează că există în baza de date a Colegiului Medicilor Timiș, un certificat de avizare pentru“Cabinet de Stomatologie Dr. Oltean Mia”, Timișoara, Str. Bogdan Petriceicu Hașdeu, nr. 7,aviz nr.2218 din 06.06.2003 (2 unituri dentare), emis de Colegiul Medicilor din România, Consiliul Județean Timiș și în baza acestui aviz s-a înregistrat la DSP Timiș în Registrul Unic al Cabinetelor cu nr. de identificare 923543/09.06.2003, la aceea vreme toți medicii din România fiind înscriși în unicul organism profesional existent-anume Colegiul Medicilor din România.

Acest Colegiu era organizat teritorial, iar d-na Oltean Mia era înscrisă la aceea vreme, conform legii 95/2005-art.516,dupa locul de domiciliu în jud.Hunedoara, oraș Deva. Așa apare și în CV-ul dânsei, care apare și în online, atașat prezentei.

 În anul 2005 – prin înscrisul copie xerox din Registrul Colegiului Medicilor Stomatologi Timiș- la poziția 474 din 11.03.2005 apare „înscriere” în Colegiul Medicilor Dentiști Timiș- Oltean Mia, o ilegalitate pentru ca dânsa era deja înscrisă în Colegiul Medicilor Stomatologi Hunedoara, nu poți să fii înscrisă simultan ca membru în 2 colegii teritoriale, în mod normal ca și practică unitară trebuie să fii radiată/transferată din Colegiul de unde provii inițial .

Ca și probă complementară în susținerea celor afirmate depun anexa Universității de Medicina si Farmacie Timișoara/ Facultatea de medicină dentară/ Clinica de protetica dentară cu tabelul medicilor stomatologi care profesau legal pe teritoriul județului Timiș conform legii 308/2004, tabel întocmit sub semnătura prof. dr. Dorin Bratu, și unde la pagina 10- poziția 448- se regăsește dr.Oltean I. Mia Rodica ( Cocotă) – ” Cabinet Stomatologic Dr. Oltean Rodica” , Timișoara, B. P. Hașdeu nr. 7.

La ora actuală aceste date originale se afla în custodia Colegiului Medicilor Stomatologi Timiș, Str.Iancu Văcărescu nr.23, cab.6, președinte Dr. Barbu Delia.

-Odată cu apariția legii 308/2004 și ulterior a Legii 95/2006, conform CV-ului redactat de dr. Oltean Mia, care apare și public conform probei înscrisului atașat plângerii, dr. Oltean Mia Rodica, având domiciliul în județul Hunedoara/ Deva, a fost înscrisă de drept în acel Colegiu teritorial al medicilor stomatologi Hunedoara – conform art.516 din Legea 95/2006 și unde, conform datelor scriptice din CV atașat dar și a realității, în cadrul Colegiului Medicilor Stomatologi Hunedoara, dânsa, a avut funcții de conducere în funcția de președinte, funcție pe care o deține și în prezent.

– tot din CV -ul dr. Oltean Mia Rodica dar și din datele ANAF- dânsa era acționar 100% la ASTOM SRL din 04.07.1991.(31 ani de activitate). ASTOM SRL -str.Mihai Eminescu bl.31- P- din Deva, HD, apare la data 01.05.2022- firma activă la ANAF.

 În schimb, “Cabinet de Stomatologie Dr. Oltean Mia” nu apare în evidențele fiscale și nici nu este legal ca dr.Oltean Mia Rodica să își constituie un CMI / PFA din moment ce are un SRL din anul 1991. Ar fi trebuit să-și deschidă un punct secundar de lucru în Timișoara iar Colegiul Medicilor Stomatologi Timiș notificat în acest sens. Nu avea voie sa fie înscrisă simultan în 2 Colegii teritoriale, fiind unicul caz pe teritoriul României, procedura înscrierii unui membru fiind o practică unitară în cadrul CMSR, anume, ești înscris în Colegiul Teritorial de domiciliu  – conform art.516 din Legea 95/2006, iar dacă se dorește practicarea profesiei în alt județ (un alt Colegiu Teritorial), medicul stomatolog va notifica Colegiul Teritorial(contract de colaborare, punct de lucru secundar al  formei juridice a cabinetului ( SRL-ului înscris în Colegiul de domiciliu sau al PFA-ului). Aceasta este o practică unitară în cadrul tuturor Colegiilor teritoriale și nu există altă procedură legală.

La ora actuală, din moment ce dr. Oltean Mia Rodica a ținut mortiș, ilegal, să fie înscrisă în 2 Colegii teritoriale, nu apare radiată/ transferată din evidentele CMS Timiș și apare cu acest cabinet în evidența DSP Timiș și CMS Timiș trebuia să plătească o taxă către CMS Timiș începând cu anul 2005, taxa neplatită nici la ora actuală, datorând Colegiului Medicilor Stomatologi Timiș o suma importantă.

 În perioada 10.07.2008 – 10.07.2010, în datele arhivate la DSP Timiș apare “Cabinet de Stomatologie Dr. Oltean Mia” cu activitatea suspendată, din aceasta înțelegându-se că expirând perioada suspendării, la ora actuală cabinetul funcționează.

Din data de 09.07.2007 figurează în același sediu cu dânsa și Cabinetul de Medicină Dentară Dr. Bara Nicolae (certificat avizare cabinet medical nr. 256/09.07.2007 – 1 unit dentar, emis de Colegiul Medicilor Dentiști din România, Colegiul Județean Timiș și înregistrat în registrul unic al Cabinetelor la DSP Timiș sub nr. de identificare 977932/25.07.2007), deci pe o perioadă de un an de zile activitatea profesională a dânsei a fost în paralel cu cea a domnului Dr. Bara Nicolae, din acest act rezultând faptul că a rămas cu o unitate dentar, dar fără a-și îndeplini obligațiile legale administrative de aducere a datelor la zi față de Colegiul Medicilor Stomatologi Timiș.

Fără să fie rezolvată situația legală a cabinetelor( radiere) din str.Bogdan Petriceicu Hasdeu nr. 7 “Cabinet de Stomatologie Dr. Oltean Mia” și a Cabinetului de Medicină Dentară Dr. Bara Nicolae, d-na Oltean Mia, în cursul lunii aprilie 2010 a încheiat un contract de comodat cu SC SIS DENT SRL, reprezentant legal Dr. Supuran Ioana Sorina, situație care nu a putut fi definitivată deoarece la această adresă, Timișoara, Str. Bogdan Petriceicu Hașdeu, nr. 7, figurau înscrise în Registrul Unic la DSP Timiș atât cabinetul dânsei și cel al domnului Dr. Bara Nicolae.

Acest aspect reiese și din renunțarea dr.Supuran Ioana la avizul CMS Timiș  în data de 01.07.2010 , pentru cabinetele din spațiul de pe str. Bogdan Petriceicu Hașdeu nr.7, Timișoara. ( proba depusă).

În acest sens, am cerut ANAF Timișoara și Direcției Fiscale Timișoara să ne comunice situația la zi cu privire la „Cabinet de Stomatologie dr. Oltean Mia Rodica „, înțelegându-se că acest cabinet a desfășurat și își desfășoară activitatea și în prezent evazionând fiscal. ( adresa CMS Timiș cu nr.8450/12.07.2022)

Din căutările publice eu nu am identificat pana în prezent date fiscale privind „Cabinet de Stomatologie dr. Oltean Mia „, în urma căutărilor oficiale apar doar date despre ASTOM SRL din Deva/ HD.

În data de 12.07.2022 luând cunoștință de toate aceste date oficiale cu privire la aceste probe prin date oficiale ,am telefonat d-nei dr. Oltean Mia Rodica, am vorbit personal cu dânsa, dar a fost și  invitată la CMS Timiș, prin poștă- cu confirmare de primire, cât și electronic pe e-mail. Nu s-a prezentat și nici nu a dat răspuns scris.( adresa CMS Timiș cu nr.8442/12.07.2022),concluzia pe care o prezum este de sfidare a legii.

Drept urmare, precizez urmatoarele:

    Ținând cont de faptul ca d-na Oltean Mia Rodica- a mințit în fața Comisiei superioare de disciplină ( pagina 4 din decizia 24/2019) iar membri Comisiei au omis intenționat legea 95/2006 și Regulamentul de organizare și funcționare a CMSR, favorizând-o pe d-na Oltean Mia Rodica, precizez:

Membri Comisiei de disciplină, anume dr.Păcurar Mariana, dr.Horhoianu Gabriela, dr.Rădăuceanu Constantin, dr.Popa Eugen, Gabriela Angheloiu -director general în Ministerul Sănătății ( la aceea vreme), nu au ținut cont de faptul că toate informările trimise de mine electronic ajungeau la organul de conducere al CMSR- anume Consiliul Național( președinții de Colegii teritoriale), iar conform Legii 95/2006- art.517(alin.b)- am dreptul să mă adresez organelor abilitate ale CMSR și să primesc informațiile solicitate, fapt la care Biroul Executiv Național si Consiliul Național nu au dat curs vreodată, drept urmare nu am primit informațiile solicitate.

În acest sens am deschis acțiune în instanță pentru „obligația de a face ” cu scopul de a primi toate procesele verbale ale ședințelor Consiliului Naţional și toate datele contabile defalcate în analitic- adică cheltuieli pe persoane dar si toate cheltuielile interne cât și externalizate din cadrul Colegiului Medicilor Stomatologi România. Am câștigat cu sentință definitivă ( desfășurarea proceselor a fost următoarea : Judecatoria sect.1 București și Tribunalul București.

La CMSR exista hotărârea 1141 A / 21.04.2022 din  dosar nr. 22669/3/2021 de la Tribunalul Bucuresti,definitiva.

Exact aceste aspecte le-am solicitat și apare clar în pagina 1 din decizie- mailul din data de 9 martie 2019.

Referitor la ceea ce am afirmat în data de 21 iulie 2019- pag.1- anume ca d-na Ionescu a prezentat tendențios date și cu d-na Olteanu pe care ar fi obligat-o să modifice niște acte contabile modificate- precizez faptul că,conform  legii 95/2006- art.548 si art.549(2) și Regulamentului de organizare și funcționare- art.86 orice cheltuială externalizată se poate face doar cu aprobarea Consiliului Național al CMSR,prin vot și semnătura acestora,iar aceasta aprobare nu a fost cerută niciodată, nu există. Membri Comisiei superioare de disciplină stiau aceste aspecte,obligatia lor este sa cunoască legea,toti sunt membri ai Colegiului Medicilor Stomatologi România, cu excepția d-nei Angheloiu Gabriela care este reprezentantul Ministerului Sănătății dar care are pregătirea de jurist și care, cu atât mai mult,a dat dovada de abuz in serviciu( este funcționar public) si aplicarea personalizată a legii 95/2006 ,in fapt toți membri Comisiei superioare de disciplină, dând dovadă și de rea intenție.

Conform Regulamentului de organizare și funcționare al CMSR- art.87( alin.1 si 2)dreptul de semnătura în banca îl are președintele Colegiului și eventual un împuternicit. Președinte este d-na Ionescu Ecaterina, care manevrează cheltuielile externalizate ale CMSR, cheltuieli de care nu știe nimeni și pentru care nu există vot.

D-na Oltean Mia Rodica este trezorier al CMSR și membru în Biroul Executiv Naţional al CMSR. În acest dosar care mi s-a fabricat, dânsa nu a prezentat nici o dovadă care să infirme cele afirmate de subsemnata, existând obligatia ca înaintea fiecărei sedinte de Consiliu Național sa fie trimis în teritoriu actele supuse dezbaterii și votului. ( art.3- aliniatul 1 și 2 din Regulamentul de organizare și funcționare a CMSR).

Nu s-a întâmplat niciodată acest lucru, nu poate fi dovedit de către d-na Oltean Mia Rodica.

 Datele, prezentate de dânsa în dosar( asa zisele probe luate în considerare de către Comisia Superioară de Disciplină)nu au nici o legătură cu ceea ce, subsemnata, am sesizat,anume dânsa a prezentat date formale și generale care nu aveau legătură cu dânsa.

Datele concrete, în vederea de a combate ceea ce am dezvăluit, în litera legii, punctual, pe subiect, nu există și nici nu are cum să dovedească ca nu este adevărat.

 Am cerut toate avizele Ministerului Sănătății privind deciziile luate în cadrul Colegiului Medicilor Stomatologi România,conform     legii95/2006,titlulXIII,art.510(alin.3),art.512(alin1-  a),art.533(alin.2),art.538(alin.1),art.550- 553.

 Nu exista așa ceva iar respectarea legii de catre Ministerului Sănătății nu există. Niciodată ministrul secretar de stat desemnat pentru stomatologie nu a participat la vreo ședința a Consiliului Național, nu există avizul/ semnătura acestuia pe vreun proces verbal de ședință în care s-au luat decizii pentru profesie, nu poate dovedi nimeni acest aspect.

Conform atribuțiilor din Regulamentul de organizare și funcționare a CMSR, în cazul convocării ședinței de Consiliu Național, conform art. 31,ordinea de zi va fi însoțită de toate documentele ce urmează a fi analizate,dezbătute și votate. Nu s-a întamplat niciodată ca vreo cheltuială sau vreun act contabil sa fie trimis în teritoriu, către Colegiile teritoriale.

D-na Oltean Mia nu poate face aceasta dovadă, așa cum ar fi trebuit conform art. 249 din NCPC, niciodată nu au fost trimise Colegiilor teritoriale datele financiare ce urmau a fi dezbătute și supuse votului.

Cu privire la opinia Comisiei superioare de disciplină, anume paragraful de la pagina 7 -punctul i) -aliniatul 6- în legătură cu numărul medicilor inscrisi in Colegiu precizez:

-acest număr în creștere este real,există o prevedere legală votată de Consiliul National si stipulat sub forma art.512(2-a) din Legea 95/2006 si a art.59( 2) din Regulamentul de organizare și funcționare a CMSR- prevedere care nu a fost respectată. Nu exista nici un proces verbal încheiat între Ministerului Sănătății și CMSR cu privire la subiectul ” numerus clausus”, ci dimpotrivă- numărul absolvenților de medicină dentară a crescut în fiecare an iar prin comisiile de specialitate din cadrul Ministerului Educației și Cercetării și ale Ministerului Sănătății s-au înființat specialități care nu au corespondent în Uniunea Europeană, aceste specialități fiind create doar pentru crearea unor avantaje materiale ale cadrelor universitare dar cu grevarea bugetului public ,inutil. Printre ultimele găselnițe fiind specialitatea ” stomatologie generală ” pe care o ai oricum prin diplomă și curricula universitară, dar și ultima specialitate inventată de dr. Bucur Alexandru- Chirurgie stomatologică și maxilo-facială- un fel de struțo-camilă,când de fapt pentru chirurgia maxilo-facială trebuie sa fi și absolvent de medicină generală, aceste specialități sunt nerecunoscute în UE, nu există.

La punctul i)aliniatul 7 – pag.7 din decizie se refera la auditul cerut de CMSR si efectuat la Colegiul Medicilor Stomatologi Timiș,în luna ianuarie 2019.

În acest aspect precizez urmatoarele:

S-a stabilit de către CMSR că acest audit la CMS Timiș sa fie efectuat de către firma LEXAD CONT SRL ,Câmpina, Str.Muscelului nr.40 – reprezentant legal Constantin Valerică.

În urma acestui raport nu s-a descoperit nimic ilegal la Colegiul Timiș, dar, cu toate acestea Comisia superioară de disciplină a sancționat disciplinar membri Biroului Executiv Teritorial Timiș, care ulterior, contestând deciziile CSD au câștigat și ei, definitiv, în instanță :

   procesele :dr.Barbu Delia presedinta CMS Timis-dosar nr. 5241/30/2019* CA Timis

Solutia pe scurt: Admite recursul formulat de recurenta–reclamantă Barbu Delia împotriva sentinţei civile nr. 144/15.02.2021, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 5241/30/2019*, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Colegiul Medicilor Stomatologi din România şi Comisia Superioară de Disciplină din Cadrul Colegiului Medicilor Stomatologi din România, având ca obiect – contestaţie act administrativ fiscal. Casează în tot sentinţa, iar în rejudecare: Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Superioare de Disciplină, ca neîntemeiată. Admite în parte acţiunea. Anulează decizia nr. 28/12.11.2019 a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor Stomatologi din Romînia şi a tuturor actelor ce au stat la baza emiterii acesteia. Respinge capătul de cerere vizând daunele morale, ca neîntemeiat. Ia act că recurenta-reclamantă îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, azi, 24 iunie 2021.

Document: Hotarâre  887/2021  24.06.2021

Dosar 1187/30/2020

Solutia pe scurt: Admite recursul declarat de recurenta reclamantă Barbu Delia împotriva sentinţei civile nr. 743/09.09.2020 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 1187/30/2020 în contradictoriu cu intimaţii – pârâţi Colegiul Medicilor Stomatologi din România, Comisia Superioară de Disciplină din Cadrul Colegiului Medicilor Stomatologi din România şi Consiliul Naţional al Colegiului Medicilor Stomatologi din România. Casează în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta Barbu Delia în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor Stomatologi din România. Anulează decizia nr. 1/31.01.2020, emisă de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor Stomatologi din România. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei recurate. Fără cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, azi data de 23 aprilie 2021.Document: Hotarâre  542/2021  23.04.2021

Procesele dr.Podariu Angela-Vicepresedinta CMS Timis:

Dosar CA Timis 5239/30/2019

Solutia pe scurt: Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Podariu Angela Codruţa împotriva sentinţei civile nr. 449/01.07.2020, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 5239/30/2019, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Colegiul Medicilor Stomatologi din Romania şi Comisia Superioara de Disciplina din Cadrul CMSR . Casează sentinţa civilă recurată şi, în rejudecare, admite în parte acţiunea formulată de reclamanta Podariu Angela Codruţa în contradictoriu cu pârâţii Colegiul Medicilor Stomatologi din Romania şi Comisia Superioara de Disciplina din Cadrul CMSR şi, în consecinţă, anulează Decizia nr.29/12.11.2019 emisă de pârâta Comisia Superioara de Disciplina din Cadrul CMSR. Respinge în rest acţiunea. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 28.01.2021.

Document: Hotarâre  128/2021  28.01.2021

                           Dosar CA Timis 1190/30/2020

Solutia pe scurt: Respinge recursul declarat de pârâtul recurent Colegiul Medicilor Stomatologi din România împotriva sentinţei civile nr.810/12.10.2020 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr.1190/30/2020, în contradictoriu cu reclamanta intimată Podariu Angela-Codruţa şi pârâţii intimaţi Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor Stomatologi din România şi Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Stomatologi din România. Definitivă. Pronunţată prin punerea minutei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei azi, 16.02.2021.Document: Hotarâre  230/2021  16.02.2021

-dr.Ogodescu Alexandru decedând între timp).

– există prezumția de favorizare a acestei firmei de audit pentru ca in fața Consiliului Naţional nu s-a prezentat niciodată ofertele firmelor care ar fi licitat aceasta ofertă, nu există proces verbal semnat de catre membri Consiliului Naţional pentru aceste aspecte. Neexistând aceaste oferte discutate în ședința Consiliului Național, consemnate și semnate de către membri,există prezumția atribuirii directe acestei firme în speranța că datorită faptului ce se cunosc, cumva ,se va găsi o ” găselniță ” la CMS Timiș care poate fi extrapolată în favoarea Biroului Executiv Național care dorea închiderii vocilor de la Timișoara.

– prin adresa nr.33 din 14.01.2019 semnat de d-na Ionescu Ecaterina, s-a comis un abuz in sensul că d-na Ionescu își depășește atribuțiile prin faptul ca își permite să orienteze firma de audit în ceea ce se va controla la Timiș.

– ceea ce nu a spus d-na Oltean Mia Rodica, trezorier CMSR, este faptul că aceeași firmă LEXAD CONT SRL ,Câmpina,Str.Muscelului nr.40- reprezentant legal Constantin Valerică,a făcut un audit și la CMSR în anul 2019, raport care nu a fost prezentat niciodata Consiliului Național al CMSR sau ministrului secretar de stat desemnat pentru stomatologie din Ministerul Sănătății,raport pe care inclusiv subsemnata l-am cerut ca sa fie făcut public.

 În urma tuturor acestor acțiuni, există prezumția logică a fraudării/deturnarii banilor medicilor stomatologi către interesele / cheltuielile personale ale membrilor organelor de conducere ale CMSR cu ajutorul d-nei Oltean Mia Rodica și a Comisiei Superioare de disciplină- președinte dr.Păcurar Mariana, care execută ordinele primite.

În aceea perioadă, simultan cu lucrările de modernizare a noului sediu din str.Lainici nr.9,se construia casa de vacanta a d-nei Ionescu Ecaterina în com Ciolpani ,casa de vacanță,în fapt fiind domiciliul dânsei.

De aceea ,este necesară o expertiza financiar contabilă în acest Colegiu,există informații de pe surse ca s-au falsificat acte contabile in sensul acoperiri delapidarii, aproximativ 3,5- 4 milioane de euro.

Presedinta comisiei superioare de disciplina –Dr. Pacuraru Mariana – gasită incomplatibila de ANI.

Șefa Ambulatorului integrat de stomatologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş incompatibilă

 17 octombrie 2022  „Punctul”

Agenţia Naţională de Integritate a transmis că şeful Ambulatorului integrat de stomatologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, Mariana Păcurar, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 1 august 2019, întrucât exercită simultan cu funcţia de şef secţie al Ambulatorului integrat stomatologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş şi pe cea de administrator al unei societăţi comerciale.

“Totodată, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş cu privire la existenţa indiciilor referitoare la posibila săvârşire de către Păcurar Mariana, a infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a menţionat în declaraţiile de avere şi de interese depuse în perioada exercitării funcţiei publice, veniturile obţinute de la mai multe entităţi juridice şi respectiv, funcţia de administrator la societatea comercială”, a menţionat sursa citată pentru anchetatorii.ro..