Marcel Ciolacu: Nu am nici o milă pentru ticăloșii care au creat aceste azile ale groazei. Iar faptul că așa ceva a fost posibil ne arată că avem de-a face cu o problemă de fond, de sistem, un sistem corupt
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, după o întâlnire la guvern cu mai mulți miniștri pe tema azilelor groazei, în care bătrâni și persoane cu dizabilități erau torturate, că săptămâna viitoare aceste persoane vor fi transferate în centre de specialitate pentru primi îngijirile de care au nevoie.
”Vreau să le mulțumesc oamenilor de suflet care au avut grija de acești oameni bătrâni după tratamentul la care au fost supuși”, a declarat premierul Ciolacu, conform g4media.ro.
Redăm mai jos cele mai relevante declarații:
Nu am nici o milă pentru ticăloșii care au creat aceste azile ale groazei. Iar faptul că așa ceva a fost posibil ne arată că avem de-a face cu o problemă de fond, de sistem, un sistem corupt.
La fel ca dvs, am văzut infractori, sunt peste tot în lume. Dar asemenea ticăloși, asemene cruzime, oameni dezumanizați total, nimeni nu era pregătit pentru așa ceva.
Funcționari publici complici s-au vândut acestor ticăloși.
Avem trei priorități: toate centrele pentru copii, persoane vârstince sau cu dizabilități, trebuie analizate. Termenul va fi foarte scurt, o săptămână, sub coordonarea prefecților.
Solicit tolernță zero față de cei care au jefuti aceste persoane fără apărare, le-au furat și bunurile, și casele și pensiile.
Complexitatea infracțiunilor rdepășește imaginația noastră. Am stabilit cu ministrul justiției ca soluționarea acestor cauze să fie o prioritate.
Fac apel la BOR și la ONG-uri, faptele petrecute în aceste aziluri ale groazei ne-au arătat o dezumanizare totală a unor persoane, pe care nu-i pot numi oameni.
Ministerul Muncii va sta de vorbă cu cultele, ong-uri, pentru acorduri pentru implicarea în această activitate. Sistemul trebuie schimbat. Este nepermis să avem o mulțime de instituții de control care își pasează responsabilitate. Trebuie regândit tot sistemul de autorizare și control.
Vreau să clarificăm acest sistem din punct de vedere legislativ, să nu mai existe portițe pentru nimeni. Cine nu-și face treaba să răspundă. Nu mai vreau fugă de responsabilitate, vreau un sistem coerent cu reguli clare. Vorbim de cele mai vulnerabile persoane: copii, bătrâni și persoane cu dizabilități.
În următoarea sesiune se vor face toate modificările legislative în acest sens.