Blatul penal al Poliției și Jandarmeriei de la Festivalul Neversea
Ediția din acest an a festivalului Neversea de la Constanța, unde organizatorii au anunțat că au participat circa 70.000 de fani, a evidențiat blatul polițiștilor și jandarmilor cu cei care au adresat trivialități de pe scena festivalului.
Trivialități și cuvinte obsecene fără ecou la Poliție și Jandarmerie
Într-una dintre zilele festivalului Neversea unul dintre interpreții de pe scena festivalului a adresat o mulțime de trivialități și cuvinte obscene greu de reprodus, dar care au fost reproduse participanți, unii dintre ei fiind chiar minori.
„Băga-mi-as p…în morții …” a răsunat minute în șir de la tribuna festivalului fiind reproduse de cei aflați la festival (ascultă aici înregistrarea). Cu toate acestea, surprinzător, Poliția Română și Jandarmeria nu au luat nicio măsură împotriva celor care au propagat trivialitățile și cuvientele obscene și nici măcar n-au fost avertizați să oprească transmiterea unui asemenea limbaj. Potrivit Codului Penal, atât Poliția Română cât și Jandarmeria au refuzat să aplice prevederile articolului 429 privind infracțiunile contrapudoarei și a bunelor moravuri.
„Acela care, în public, se dedă la acte, gesturi sau orice manifestări verbale, cu caracter obscen, comite delictul de ultraj la bunele moravuri şi se pedepseşte cu închisoare corecţională dela una la 6 luni şi amendă dela 5.000 la 20.000 lei. Când delictul este săvârşit faţă de un minor de orice sex, pedeapsa este închisoarea corecţională dela 3 luni la un an şi amenda de la 5.000 la 20.000 lei”, se precizează foarte clar în Codul Penal.
De ce n-a aplicat Poliția Română și Jandarmeria prevederile foarte clare din Codul Penal față de ceea ce s-a întâmplat la Festivalului Neversea? Poate totuși dă un răspuns noul ministru de Interne Cătălin Predoiu?