Florin Cîțu renunță la nominalizarea pentru prim-ministru! Va fi anunțat Ludovic Orban ca premier din partea PNL
Pentru a doua oară în decursul unui singur an, Florin Cîțu, în prezent ministru de Finanțe și nominalizare din partea PNL pentru viitorul prim-ministru, renunță la poziție în favoarea lui Ludovic Orban.
Șeful PNL a anunțat din cursul negocierilor de astăzi cu partenerii de la USR Plus și UDMR că o soluție pentru deblocarea negocierilor este să fie el propus prim-ministru, iar Dar Barna să preia șefia Camerei Deputaților.
Deși partenerii de la USR Plus nu sunt de acord, Dacian Cioloș anunțând pe Facebook că se dorește „un alt început”, adică un alt premier decât cel din ultimul an, conform informațiilor noastre Ludovic Orban merge înainte cu propunerea și va deveni nominalizarea PNL cu care se va merge în fața lui Klaus Iohannis pentru funcția de prim-ministru.
Orban se poziționează astfel și împotriva lui Klaus Iohannis, în ceea ce pare a fi un război între facțiuni ale PNL. Președintele țării dorește ca PNL să nu mai piardă procente din electorat cu un cabinet asociat cu criza sanitară și economică de anul acesta, de aceea vrea să îl schimbe pe premier. Până acum, Orban a răspuns prin refuzul nominalizării lui Nicolae Ciucă pentru prim-ministru.
Iar planul ar fi mers până la capăt dacă Dan Barna, deputat în viitorul Legislativ, ar fi acceptat să îi cedeze funcția de președinte al Camerei Deputaților. Dar Barna își dorește la fel de mult să rămână la vârful politicii dâmbovițene, drept pentru care nu renunță. Propune la schimb ori postul de premier, unde să ajungă Dacian Cioloș, ori înființarea a trei posturi de vicepremieri, formați din liderii celor trei partide, urmând ca la șefia Camerei Deputaților să ajungă Cătălin Drulă.
Nicio variantă nu este acceptabilă pentru Ludovic Orban, așa că a ajuns la soluția unei confruntări directe cu Klaus Iohannis. Florin Cîțu renunță la nominalizare, iar Orban devine propunerea PNL pentru premier. O variantă care ar mulțumi USR deoarece poate prelua șefia Camerei Deputaților prin Dan Barna, dar nu și plus, care dorește alt prim-ministru.
Rămâne de văzut cum va reacționa președintele la această propunere din partea PNL.