România guvernată prin „Fereastra Overton” de profeția lui Petrache Lupu
De vreo zece ani, România este guvernată prin intermediul mecanismul denumit „Fereastra Overton”, adică trecerea unei idei de imposibil la legal în șase pași-imposibil, radical, acceptabil, rațional, popular și legal. Astfel, constatăm că premierii sunt schimbați mai ceva decât cămășile, miniștri mai des decât ciorapii, iar omul de rând este manipulat, pas cu pas, de mesajele „face news” din mediul virtual dar și din cel oficial.
Însă, prea puțină lumea știe că ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani în România și se întâmplă și astăzi a fost semnalat încă din 1935 de profeția ciobanului orfan din Maglavit-Dolj, fără carte și aproape surd și mut, Petrache Lupu. „Un mare imperiu va cuprinde Europa şi România sfântă va fi cucerită fără să se tragă cu tunul. Mai mult, poporul minţit şi ademenit va dori să fie cucerită ţara lui Decebal şi a lui Traian.
Mari nenorociri se vor abate asupra românilor. Se vor băjeni cu milioanele, vor fi inundaţii şi cutremure mari, secetă mare, furtuni, din senin. Doi ani, România, Europa, toată lumea o să fie cuprinsă de o nouă boală, o nouă ciumă. Bogatul o să ceară săracului adăpost şi mămăligă. Ţara o să fie trădată de cei care o conduc, iar banul o să fie singura religie.
Degeaba preoţii şi vlădicii or să ridice Crucea lui Hristos, că nu vor fi ascultaţi şi lumea o să râdă de ei. Hoţii or să fie domni şi curvele, doamne! Mai mulţi ani România o să fie bârlogul tâlharilor şi va avea felinarul roşu drept stemă. Războiul o să ne bată la uşă şi disperarea îşi va găsi sălaş în sufletul românilor.
Când o să piară ultimul trădător de ţară şi toţi românii se vor pocăi, toți se vor întoarce acasă, o minune se va întâmpla şi Maica Domnului o să-şi întindă Acoperământul peste Grădina ei salvându-ne pe toţi, pe toţi românii şi aducând pace, bunăstare şi bucurie. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”
Este incredibil cum a putut vedea Petrache Lupu acum 87 de ani ceea ce ni se întâmplă azi! Profeția ciobănașului gângav Petrache Lupu a stârnit de a lungul timpului și numeroase controverse, dar reputatul doctor Gh. Marinescu i-a atestat acestuia integritatea psihică. Iar în cartea sa, publicată urgent (Lourdes şi Maglavit, Bucureşti, 1936), Dr. Gh. Marinescu, dincolo de paralela cu Lourdes, a spus explicit că Petrache Lupu „e mult mai normal decît mulţi dintre noi”, şi a subliniat – pentru a contracara şi acuzele de escrocherie – că ciobanul de la Maglavit „e de o dezinteresare absolută”.
Concluzia medicului a fost tranşantă: „Nu e un debil, ci un apostol. Cu banii adunaţi, vrea să construiască un spital şi o mânăstire”. Dar, mare recunoaștere a profeției luu Petrache Lupu este făcută de Constantin Argetoianu, personaj fără fibră religioasă, care nota cu satisfacţie în Însemnări zilnice, pe 1 septembrie 1935:„Petrache Lupu nu face rău nimănui, ci dimpotrivă, mult bine.A moralizat lumea în tot judeţul, oamenii nu mai drăcuie, nu mai fură şi au devenit mai buni. Au început să meargă şi la biserică. La Breasta, unde biserica e în parc, nu-mi aduc aminte să fi văzut de când sunt eu, duminica, mai mult de 4-5 femei.
Acum biserica e plină de bărbaţi şi de femei, de nu poţi pătrunde într-însa. Numai de la Breasta s-au dus în cursul verii la Maglavit patru sau cinci autobuze ticsite de lume”. Astăzi, o stradă din Maglavit, Dolj, îi poartă azi numele iar o statuie amplasată lângă primărie amintește de Petrache Lupu și de profeția sa din 1935. Acum, când România este sub controlul total al „Ferestrei Overton”, poate că ar trebui ca o statuie a lui Petrache Lupu să fie ridicată în fiecare sector din București, în marile orașe și, de ce nu, în fiecare comună din țara noastră!
Dar, ca să ieșim din „Fereastra Overton” cât mai repede poate ar fi mai indicat ca statuia lui Petrache Lupu să fie amplasată la intrare în Palatul Parlamentului, în Palatul Victoria, în Palatul Cotroceni și în fiecare minister, prefectură și instituție publică și din țară.