Se revine la starea urgență? Răspunsul lui Iohannis

Publicat: 30 iul. 2020, 02:08, de Eva Mihai, în ACTUALITATE , ? cititori
Se revine la starea urgență? Răspunsul lui Iohannis

O întrebare pe care opinia publică o ridică în această perioadă este dacă se va reveni la starea de urgență. Președintele Klaus Iohannis spune că este „ultima soluție” pentru gestionarea crizei coronavirusului.

 „Decizia de reintrare în starea de urgență se poate lua doar în măsura în care specialiștii îmi spun că nu există altă soluție – și eu cred că există altă soluție. Sper că românii vor respecta normele, astfel încât să putem controla răspândirea acestei boli. Sunt convins că împreună vom reuși să stăpânim această epidemie rezonabil”, a spus Iohannis.

„Dați-mi voie să consider reintrarea în starea de urgență ca o ultimă soluție, când nu avem nicio altă posibilitate să intrăm înr-o zonă de control a epidemiei”, a adăugat șeful statului.

 „Am ajuns de la câteva sute de cazuri pe zi la 1200 de cazuri noi, e clar că trebuie făcut ceva. Sunt măsuri simple. Nimeni nu poartă masca de plăcere, dar e singura metodă prin care putem îngrădi răspândirea virusului. Distanțarea este foarte importantă. Până la urmă, trebuie să fim realiști: ce vrem, să dăm frâu liber bolii sau să îngrădim răspândirea pandemiei?”, a spus președintele.